A fost odată… Amza Pellea (VIDEO)

07 Apr 2019 | scris de A.V.
A fost odată… Amza Pellea (VIDEO)

Se împlinesc 88 ani de la nașterea lui Amza Pellea, unul dintre cei mai mari actori de teatru şi film ai României. La numai 52 de ani, marele actor se stinge din viață, fiind răpus de o boală incurabilă.

Amza Pellea a rămas în conştiinţa publicului mai ales drept genialul creator al personajului Nea Mărin şi cel care l-a întruchipat inegalabil pe Mihai Viteazul, în filmul cu acelaşi nume. 

În februarie 1979 era lansat în cinematografe “Nea Marin Miliardar”.

O lună mai târziu, Amza Pellea, actorul din rolul principal (dublu rol) al filmului lui Sergiu Nicolaescu, era invitat în emisiunea lui Florin Piersic, pentru a vorbi despre comedia care avea să devină “cel mai vizionat film românesc din toate timpurile”.

Cu un regizor adus pe targă la filmări, într-un scenariu cu doi Amza Pellea, când Nea Mărin, când Mr. Juvett, şi cu improvizaţii furate din comediile americane şi amestecate cu umorul oltenesc, comedia a fost filmată în 32 de zile, printre puţinii turişti rămaşi în septembrie la Mamaia, scrie Ziarul Metropolis.

„Trăim într-un secol în care descoperirile științifice, ritmul exploziv al cucerilor tehnice este așa de mare, încât s-ar putea să existe pericolul ca oamenii să plângă sau să râdă”, spune Amza Pellea în interviul acordat lui Florin Piersic, înregistrare pe care o puteți  asculta mai jos.

 /p>

Oana Pellea, fiica marelui actor, a scris pe Facebook câteva cuvinte despre tatăl ei. Actrița și-a îndemnat prietenii virtuali să-și iubească părinții, mărturisind că ei îi este dor de cei care i-au dat viață în fiecare zi.  

”7 Aprilie 1931 s a născut tata. A petrecut pe pământ doar 52 de ani. De când a plecat mi e dor de el in fiecare zi.
Dacă mai aveți părinți pe pământ lăsați orice aveți de făcut și dați-le un telefon, strângeți-i in brațe, ascultați-i, vorbiți cu ei, întrebați i de tinerețea lor, de visele lor, de dorintele lor, plăngeti și râdeți impreuna cu ei, mangaiati-le sufletul și sărutați-le ochii, aveți grija de ei, îngrijiți-i și multumiți-le ca v-au dăruit VIAȚĂ. 
Spuneti-le: TE IUBESC! 
Va veni timpul când veti spune TE IUBESC către Cer...așa cum fac eu in FIECARE zi a vieții mele de când tata a plecat puțin...
deci:
Te iubesc,tata!”
, este mesajul Oanei Pellea.

Amza Pellea a rămas în amintirea colegilor şi celor care l-au admirat drept un actor şi un om fără cusur, bun, luminos, cu o forţă interioră impresionantă.

Amza Pellea a impresionat prin forţa pe care a dat-o unor pesonaje precum Nea Mărin sau Mihai Viteazul, demonstrând o versatilitate artistică remarcabilă prin modul în care reuşea să interpreteze roluri de comedie sau istorice.

Alte stiri din Film

Ultima oră