Ungaria a aprobat legea ce ar putea obliga universitatea finanţată de Soros să se închidă

06 Apr 2017 | scris de Marina Constantinoiu
Ungaria a aprobat legea ce ar putea obliga universitatea finanţată de Soros să se închidă

Parlamentul Ungariei a adoptat cu majoritate de voturi controversata lege privind statutul universităților, în ciuda protestelor şi a reacţiilor internaţionale din ultimele zile. Legea este considerată de mulți a fi ţintită împotriva reputatei Universităţii Central Europene, finanţată de omul de afaceri american George Soros, scrie rfi.ro.  

Rectorul instituţiei de învăţâmânt, Michael Ignatieff, a anunţat la scurt timp după publicarea votului că va contesta legea şi că va căuta mijloacele necesare pentru a rezista presiunii, dar că Universitatea sa nu se lasă intimidată. În acelaşi timp au fost anunţate noi acţiuni de protest în această după amiază la Budapesta. Tinerii care au organizat protestul de duminică, la care au participat 10.000 de oameni, au anunțat că în cazul în care legea va trece de Parlament vor organiza noi demonstrații.

Proiectul introduce obligaţia ca o instituţie de învăţământ superior care funcţionează în Ungaria să aibă un campus şi cursuri şi în ţara de origine. Iar dacă aceasta nu este dintr-un stat al Uniunii Europene, pentru recunoaşterea diplomelor este nevoie de un acord guvernamental.

Legea a trecut cu 123 de voturi pentru și 38 împotrivă, dar nu este încă în vigoare. Totuși va intra în curând în vigoare deoarece Parlamentul a dezbătut și votat proiectul în regim de urgență ceea ce arată că este importantă pentru Executiv și președintele Ungariei.

Acest act normativ a fost conceput special cu dedicație împotriva CEU și mai prevede că pentru autorizarea funcționării unei universități străine este necesar un acord între Ungaria și statul de origine al respectivei instituții de învățământ, în cazul CEU fiind vorba de SUA, unde însă învățământul ține de competența fiecărui stat federal.

Premierul ungar Viktor Orban a lansat o ofensivă împotriva miliardarului american de origine ungară George Soros, pe care-l acuză că se amestecă în politica internă a Ungariei prin intermediul ONG-urilor finanțate de el.

Jurnalistul maghiar István Pataki apreciază că noua lege este o tentativă a lui Orban de a se apropia de Washington, prin politici controversate care să arate o nouă linie politică a Ungariei.

Activiștii  din Ungaria critică legea lui Orban, István Hegedűs, presedintele Hungarian Europe society spune la Rfi că așteaptă reacții internaționale mai ample ca urmare a acestor noi legi:

Fondată în 1991, CEU operează exclusiv la Budapesta, dar oferă diplome recunoscute atât în Uniunea Europeană, cât şi în Statele Unite.

Alte stiri din Externe

Ultima oră