Soluție pentru oamenii-zombie, cu ochii în telefoanele mobile. Treceri pietonale cu LED-uri, la Tel Aviv

16 Mar 2019 | scris de M.C.
Soluție pentru oamenii-zombie, cu ochii în telefoanele mobile. Treceri pietonale cu LED-uri, la Tel Aviv

Nu e niciun secret că uneori suntem atât de cufundați în lecturarea statusurilor pe rețelele de socializare sau în convorbiri telefonice, încât uităm de ce avem în jur și chiar pe unde călcăm. Am devenit un fel de zombie cu telefon, care încurcăm circulația.

Ei, bine, pentru acești oameni-zombie, de fapt, pentru a evita accidentele, municipalitatea din orașul israelian Tel Aviv, centrul economic și de afaceri al Israelului s-a gândit la o soluție.

Astfel, edilii oraşului au instalat în asfalt benzi de LED-uri care îşi schimbă lumina din roşie în verde şi invers la toate trecerile de pietoni de pe o stradă pietonală centrală, sperând că astfel vor atrage atenţia pietonilor care merg cu privirile aţintite în telefoanele mobile şi nu observă semnele de circulaţie şi pe cele pietonale, şi care nici măcar nu ridică ochii din telefon când traversează o stradă.

Experimente similare au fost făcute în Singapore, Australia şi Germania.

Tomer Dror, şeful diviziei trafic din Tel Aviv, a declarat că mulţi dintre pietoni au observat noile treceri cu LED-uri, dar sunt foarte mulţi care nu ştiu de existenţa lor.

„Am fost mult prea ocupat cu telefonul şi nu am dat atenţie luminilor de pe stradă”, a declarat Alex Shneider, după ce aproape a intrat într-un cameraman Reuters care tocmai filma la o intersecţie de străzi. 

CREDIT FOTO: Times of Israel

Alte stiri din Externe

Ultima oră