Papa Francisc a făcut primul pas spre beatificarea lui Robert Schuman

19 Iun 2021 | scris de Andreea Vasilescu
Papa Francisc a făcut primul pas spre beatificarea lui Robert Schuman

Papa Francisc a făcut primul pas către beatificarea lui Robert Schuman, unul dintre părinții fondatori ai Uniunii Europene. Acesta i-a recunoscut „virtuțile eroice” și i-a acordat titulatura de „venerabil”, scrie digi24.ro.

„Sfântul Părinte l-a primit în audiență (...) pe cardinalul Marcello Semeraro, prefect al Congregației pentru cauzele sfinților, (...) și a autorizat Congregația să promulge decretele vizând (...) virtuțile eroice ale slujitorului lui Dumnezeu Robert Schuman”, precizează Vaticanul într-un comunicat.

Conform sursei citate dosarul beatificării lui Robert Schuman, animat de o profundă, dar discretă credință catolică, a fost lansat în urmă cu peste 30 de ani de dioceza din Metz, unde este înhumat fostul demnitar născut în Luxemburg în 1886 și decedat în 1963, scrie Agerpres.

Recunoașterea virtuților eroice precedă o beatificare, care necesită dovada realizării unui miracol. Este nevoie apoi de un al doilea miracol, validat de Vatican, pentru a obține statutul de ''sfânt''.

Alte stiri din Externe

Ultima oră