TEORIE-ŞOC A BBC. Zborul MH17 ar fi fost doborât de un avion de vânătoare ucrainean!

25 Apr 2016 | scris de Marina Constantinoiu
TEORIE-ŞOC A BBC. Zborul MH17 ar fi fost doborât de un avion de vânătoare ucrainean!

Presa britanică şi nu numai anunţă că BBC Two va difuza la 3 mai un documentar intitulat „Conspiracy Files: Who Shot Down MH17?”.

Potrivit The Sunday Express, documentarul conţine „noi acuzaţii şocante” referitoare la tragedia din 17 iulie 2014 de de la Donbas. Atunci, un avion de linie malaezian care efectua zborul MH17 de la Amsterdam la Kuala Lumpur a fost doborât de o rachetă de luptă. Acest atac s-a soldat cu moartea a 298 de persoane, care se aflau la bordul avionului.

Potrivit concluziilor anchetei oficiale care a durat aproape un an, realizată de Biroul olandez pentru securitate (OVV), avionul ar fi fost distrus de o rachetă trasă de pe un sistem antiaerian BUK. Diferite versiuni ale acestui sistem sunt folosite atât de forţele armate ruse, cât şi de cele ucrainene.
Încă de la început, ţările occidentale au promovat ipoteza potrivit căreia racheta ar fi fost trasă de pe un sistem dat de Rusia insurgenţilor din Republica Populară Doneţk, în ciuda faptului că OVV nu acuza oficial niciuna dintre părţi.

Biroul olandez pentru securitate a respins de la început pista prezentată de un tehnician al aerodromului militar ucrainean, de unde au decolat mai multe avioane de vânătoare echipate cu rchete aer-aer la 17 iulie 2014. Potrivit acestui martor, care a fugit din Ucraina şi s-a stabilit în Rusia între timp, unul dintre aceste avioane de vânătoare a revenit la bază fără rachete, şi pilotul său, căpitanul Vladislav Voloşin, a coborât, palid, din cabină. Întrebat ce s-a întâmplat, pilotul i-ar fi răspuns tehnicianului că avionul s-a aflat în locul greşit, în momentul greşit.

Acel martor-cheie a adus numeroase alte detalii referitoare la misiunea căpitanului Voloşin, dar presa nu a luat versiunea sa în serios.
Filmul BBC furnizează noi mărturii în sprijinul tezei potrivit căreia Boeing-ul malaezian ar fi putut fi atacat de avioane de vânătoare ucrainene.
Jurnaliştii de la postul BBC Two au chestionat zeci de persoane din regiunea în care s-a prăbuşit avionul. Aceşti martori au afirmat că au văzut de la sol două avioane care survolau regiunea în momentul în care s-a auzit o explozie în cer.

Una dintre persoanele chestionate, Natalia Beronina, a declarat că era pe câmp când s-a produs explozia. La început s-a văzut un fum negru, dar după aceea două avioane mici au apărut în aer. Erau mici şi argintii, a precizat ea. Unul dintre ele a continuat să zboare, dar altul s-a întors.
The Sunday Express scrie că jurnalistul de investigaţie german Billy Six a găsit cel puţin şapte martori care afirmă că au observat un avion de vânătoare în momentul prăbuşiri Boeing-ului. Unul dintre ei a declarat că a văzut avionul de vânătoare trăgând o rachetă. „O linie fină şi scurtă ca un fir s-a văzut printre nori, apoi s-a auzit o explozie”, spune el.

Potrivit ziaristului german, Boeing-ul malaezian ar fi putut fi atacat de două avioane în acelaşi timp.
Filmul BBC este primul documentar care prezintă publicului occidental mărturiile celor aflaţi la faţa locului.

 

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Externe

Ultima oră