Luna de miere s-a încheiat. Două zile la rând, peste 3.000 de cazuri noi de infectare cu coronavirus în Franța

16 Aug 2020 | scris de A.V.
Luna de miere s-a încheiat. Două zile la rând, peste 3.000 de cazuri noi de infectare cu coronavirus în Franța

Ministerul sănătăţii din Franţa a raportat duminică un număr de 3.015 de cazuri de infectare cu noul coronavirus confirmate în precedentele 24 de ore, transmite agențiile internaționale de presă.

Acesta este a doua zi la rând în care bilanţul cazurilor noi depăşeşte pragul de 3.000.

Sâmbătă, numărul raportat a fost de 3.310, cel mai ridicat de la ridicarea măsurilor de izolare.

O creştere puternică a numărului de infectări a determinat autorităţile din cele mai mari două oraşe, Paris şi Marsilia, să extindă zonele unde purtarea măştii este obligatorie în aer liber.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, numărul focarelor de coronavirus unde se fac anchete a crescut la 263.

O creştere uşoară a înregistrat şi numărul pacienţilor internaţi, care a ajuns la 4.860. La terapie intensivă se află 386 de persoane, la fel ca în urmă cu o zi.

Conform aceleiaşi surse, bilanţul total al deceselor consemnate în spitale şi centre de îngrijire a crescut cu un caz, ajungând la 30.410.

Bilanțul total al îmbolnăvirilor a ajuns duminică la 21,7 milioane, din care 771.225 sunt decese, în timp ce 14,4 milioane sunt pacienți vindecați, arată datele disponibile pe platforma worldometers.info. Italia a decis închiderea discotecilor, în timp ce regiuni din Spania încearcă să controleze răspândirea virusului prin închiderea barurilor la 01.00.

Principalele informații până la această oră:

20.45: Franța: Numărul zilnic al noilor infectări depășește pragul de 3.000 pentru a doua zi consecutiv

20.15: Coronavirus Italia: Discotecile în aer liber, închise de luni. Masca, obligatorie seara în spații publice

14.15: Un francez a înjunghiat un agent de pază pentru că nu i-a permis accesul în bar fără mască

12.21: Rusia a raportat duminică încă 4.969 de noi cazuri de coronavirus, ajungând la un bilanț total de 922.853, ceea ce o plasează pe locul patru în lume, notează Reuters.

Alți 68 de ruși și-au pierdut viața în ultimele 24 de ore.

În total, 15.685 de oameni au murit în Rusia, în timp ce 732.968 sunt pacienți vindecați.

11.48: Un studiu, prezentat de CDC (Centul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor), cea mai importantă agenţie federală pentru protecţia sănătăţii publice din Statele Unite, arată că un sfert dintre adulţii tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani au luat în considerare sinuciderea din cauza pandemiei.

• Australia a anunțat încă 17 decese și 284 cazuri noi de infecții, majoritatea înregistrate în cel mai populat dintre state, Victoria, acolo unde starea de urgență a fost prelungită până la 13 septembrie.

• Ministrul Sănătății din Australia, Greg Hunt, s-a declarat moderat-optimist cu privire la disponibilitatea unui vaccin care să pună capăt pandemiei de coronavirus anul viitor. Oficialul a precizat că guvernul este pe punctul de a încheia un acord care va permite producerea vaccinului în țară.

• Încă 13 cazuri de infecții au fost confirmate și în Noua Zeelandă. Opoziția a lansat un apel către premierul Jacinda Ardern pentru amânarea alegerilor care ar urma să aibă loc luna viitoare, scrie Guardian.

• Coreea de Sud a anunțat 279 de noi cazuri de îmbolnăviri Covid-19, cel mai mare număr din martie și până acum. Majoritatea sunt cazuri cu transmitere locală.

 

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Externe

Ultima oră