Alertă în Germania, după depistarea a zeci de islamişti infltraţi în armată

05 Noi 2016 | scris de Veronica Micu
Alertă în Germania, după depistarea a zeci de islamişti infltraţi în armată

Purtătorul de cuvânt al MAD a confirmat informaţia şi a precizat că alţi 60 de militari germani sunt suspectaţi de legături cu organizaţii teroriste islamice.

În perioada următoare, Parlamentul german ar putea lua în considerare elaborarea unei legislaţii care să permită demararea unor investigaţii în cazul recruţilor pentru a contracara eforturile ISIS de a se infiltra în rândul armatei germane pentru a obţine arme şi a se antrena.

Reprezentantul MAD a mai spus că armata ar fi primit un număr de cereri de la persoane care ar fi vrut să devină militari pentru câteva luni şi şi-au exprimat interesul pentru antrenamente intensive şi cursuri în folosirea armamentului şi echipamentului militar.

De asemenea, îngrijorarea provine din faptul că, printr-o postare pe Internet în 2014, gruparea jihadistă i-a îndemnat pe cei care au experienţă militară să se alăture ISIS şi pe susţinătorii săi să înveţe să tragă cu arma şi să studieze armamentul.

Serviciile de securitate germane sunt în alertă după ce doi militanţi islamişti au comis atacuri în vara lui 2016.

Săptămâna trecută, poliţia germană a aresta un sirian la Berlin sub acuzaţia de a fi membru al unei organizaţii teroriste. În octombrie, un alt sirian a fost arestat sub suspiciunea că ar fi plănuit un atentat de amploare la Berlin, după ce poliţia a găsit explozibil în apartamentul său.

În cursul anului 2015, în Germania au ajuns 1,2 milioane de imigranţi din Orientul Mijlociu şi Africa, situaţie care a generat temeri privind riscuri de securitate.

Alte stiri din Externe

Ultima oră