Cadoul UE pentru tine, la împlinirea vârstei de 18 ani!

01 Oct 2016 | scris de Cristi Semeghin
Cadoul UE pentru tine, la împlinirea vârstei de 18 ani!

Inițiativa legislativă vizează acordarea unui permis tuturor cetățenilor Uniunii Europene sau a migranților legali, la împlinirea vârstei de 18 ani, cu care aceștia pot călători gratuit cu trenul în rețeaua feroviară care leagă marile orașe ale continentului.

Deja cetățenii statelor membre ale UE care fac parte din proiectul Interrail au posibilitatea de a călători într-o țară sau un grup de țări europene timp de trei, patru, șase sau opt zile, biletul de tren fiind valabil o lună. Un astfel de bilet costă în prezent aproximativ 2,000 de lei, prețul scăzând în funcție de traseul ales.

Inițiativa aparține europarlamentarului german Manfred Weber și urmează să fie supus votului săptămâna viitoare.

"Un asemenea program le va permite tinerilor să descopere Europa indiferent de nivelul lor social sau educațional" susține Manfred Weber.

Euroscepticii critică proiectul, acuzând că este o formă de a câștiga sprijinul tinerilor.

Alte stiri din Externe

Ultima oră