Polițiști afgani omorâți într-un raid aerian al SUA

19 Sep 2016 | scris de Vlad Gheorghieș
Polițiști afgani omorâți într-un raid aerian al SUA

 

Misiunea avioanelor americane era sprijinirea forțelor de securitate afgane care erau angajate într-un schimb de focuri cu militanții talibani, însă, potrivit comandantului unității de poliție din Uruzgan, Rahimullah Khan, prima lovitură aeriană a ucis unul dintre  polițiștii afgani, iar a doua a vizat grupul care s-a format în încercarea de a salva eventualele victime ale primului atac , ucigând cel puțin șapte agenți de securitate.

 

Această tactică de a lovi ținta o dată, pentru ca mai apoi, după ce se strâng salvatori/curioși/complici, să se efectueze o a doua lovitură, în același loc, poartă denumirea de “double tap” și a fost folosită foarte des de către armata americană în operațiunile cu

drone din Somalia, Yemen, Pakistan și Afganistan, fapt ce a atras multe critici din partea comunității internaționale.

 

Comandamentul militar al SUA din Kabul a confirmat faptul că avioane de luptă au efectuat un atac în zona Uruzgan, dar oficialii americani susțin că atacul a vizat “indivizi cu arme care reprezentau un pericol pentru forțele de securitate naționale afgane.”

 

Nu avem mai multe informații cu privire la cine ar fi fost indivizii țintiți sau care era motivul pentru care aceștia atacau forțele de securitate”, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei americane, generalul de brigad ă Charles Cleveland.

 

Această ultimă gafă a aviației de luptă americane vine în contextul unor tensiuni ridicate între SUA ș i Rusia după ce, sâmbătă, avioane multirol F-16 și avioane de atac la sol A-10 ale coaliției împotriva Statului Islamic, conduse de către Statele Unite, au bombardat o unitate a armatei siriene omorând peste 60 de soldați,rănindalți 100 și distrugând vehicule și echipament.

 

Unitatea respectivă se aflîncercuită de către Statul Islamic undeva în incinta aeroportului din orașul sirian Deir Ezzor. Tragicul incident a dus la un schimb dur de replici și acuze între oficialii americani și omologii lor ruși, stârnind suspiciuni cu privire la adevăratele interese ale națiunilor implicate în războiul civil din Siria.

 

Avioanele de atac la sol A-10 ale forțelor aeriene americane sunt printre cele mai temute platforme de luptă din lume, în special din cauza tunului de bord de calibrul 30 mm, ce poate trage proiectile perforante incendiare cu miez de uraniu sărăcit cu o cadență de 4200 lovituri/minut, dezlănțuind un adevărat râu de foc capabil să transforme tancuri și vehicule blindate în șvaițer.

În imagini se pot vedea două astfel de avioane suprimând pozițiile talibanilor din Afganistan.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Externe

Ultima oră