BREXIT. Iohannis a anunțat ce urmează să se întâmple cu românii din Marea Britanie (VIDEO)

29 Iun 2016 | scris de Veronica Micu
BREXIT. Iohannis a anunțat ce urmează să se întâmple cu românii din Marea Britanie (VIDEO)

Premierul britanic David Cameron l-a asigurat, în numele Marii Britanii, la Bruxelles, pe Iohannis că românii vor putea să rămână şi să muncească şi şi-a cerut scuze pentru incidentele xenofobe petrecute după Brexit.

"Am primit asigurări de la premierul Cameron, în numele Marii Britanii, nu în nume personal, că românii vor putea să rămână, vor putea să muncească. Și și-a cerut scuze pentru incidentele care au avut loc acolo", a declarat Klaus Iohannis pentru Antena 3.

Președintele a adăugat că sunt "foarte multe mize" pentru România în cadrul Consiliului European de la Bruxelles, principala temă a negocierilor bilaterale fiind poziţia românilor din Marea Britanie.

"Suntem hotărâți să ne negociem poziția foarte bine, în primul rând, sigur, poziția românilor care lucrează și trăiesc în Marea Britanie", a continuat Iohannis.

Șeful statului a precizat că din discuțiile de până acum purtate pe tema Brexit reiese foarte clar că "nimeni nu a avut un plan B".

"Este clar, din păcate, că nimenu nu a avut un plan B. Acest lucru ne arată că toți s-au așteptat să se voteze pentru Remain și au fost surprinși de rezultat. Chiar premierul Cameron ne-a confirmat că tabăra Leave nu are niciun plan concret", a mai spus Iohannis.

Citește și:

Sondaj de ULTIMĂ ORĂ în SUA, cu rezultat surpriză. CUTREMUR la prezidențiale

Claudiu Keşeru, SCRISOARE către suporterii echipei naţionale

Turcii renunță la ofertele all-inclusive: Dezastrul abia începe!

Ponta se afla la Istanbul când au avut loc atentatele: "Eram în mașină, la 10 minute de aeroport"

Imagini de colecție! Papa Francisc coborând dintr-un Logan alb, în Armenia (VIDEO)

MOMENTE DRAMATICE într-un parc de distracții! Un roller-coaster a deraiat și a intrat într-un carusel (VIDEO)

Iordănescu pleacă de la națională! Când va fi anunțat noul selecționer

Scandalul Hexi Pharma. Uliana Ochinciuc, declarații ÎN PREMIERĂ despre moartea lui Dan Condrea (VIDEO)

IMAGINI TERIFIANTE! Un avion cu 241 de oameni la bord ia foc în timpul aterizării (VIDEO)

Start la Evaluarea Națională 2016. Astăzi, proba de Limba şi literatura română. BAREM ȘI SUBIECTE

Dragnea îl AVERTIZEAZĂ pe Iohannis: Vom merge la anticipate!

Cum a câștigat un britanic 220 de milioane de lire într-o singură zi din BREXIT

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră