Un altfel de prim-ministru

29 Mai 1998
Un altfel de prim-ministru
Sămânţă de scandal, numele tău e Viktor Orban! Noul prim-ministru al Ungariei, cel mai tânăr din Europa, a câştigat alegerile din ţara vecină - era să zic şi prietenă, dar, mai ales acum, îmi muşc limba – cu un discurs naţionalist, dacă nu chiar ultranaţionalist. În treacăt fie spus, stau şi mă întreb cum ar fi reacţionat opinia publică internaţională dacă în România ar fi ajuns prim-ministru un “Viktor Orban”. Dacă până mai ieri conducerea de la Budapesta n-a prea dat apă la moară liderilor UDMR, probabil că de azi înainte aceştia, “incitaţi” de imberbul Viktor, vor spune multe şi nevrute. Când viitorul prim-ministru al Ungariei spune că “graniţele statului ungar nu coincid cu cele ale frontierei naţiunii maghiare”, stai şi te întrebi dacă mama Orban l-a bătut pe fiul său când era mic. Probabil că la auzul acestei afirmaţii, prietenul nostru Laszlo Tokes se va fi bucurat aşa de tare, declarându-se regele gulaşului transilvănean. Vai,  vai Viktor, cât de incisiv eşti atunci când spui că acordurile încheiate de Ungaria cu ţările vecine “sunt inadecvate, căci nu ţin seama de principalele probleme”. Îţi promitem că şi noi vom ţine seama de principala ta problemă, cea pe care o ai cu capul. În rest, să-ţi dea Dumnezeu multă sănătate şi numai bine!

Bună dimineaţa!

MARIUS TUCĂ

Alte stiri din Editorial

Ultima oră