Procuror la „Omoruri”

24 Feb 2020 | scris de Marian Nazat
Procuror la „Omoruri”

După ce am citit cărțile foștilor mei camarazi de aventuri  judiciare, Dan Antonescu (1) și Tudorel Butoi (2) , m-am pomenit săpând prin galeria cu amintirile de atunci. Și de ce să nu recunosc, mi-a luat  ceva timp să ajung la ele, fiindcă buruienile îmi cotropiseră memoria, grămezi de moloz se ridicaseră asupritor  peste întâmplările  vechi de vreo două decenii și mai mult. Aveam treizeci de ani în 1991 când mi s-a împlinit visul de tinerețe - procuror criminalist în Capitală. Primul caz? Un afacerist arab terciuit în apartamentul lui de trei inși (unul dintre ei fiind kuweitian), năpustiți să-l jefuiască. Așa a început totul. Ce a urmat? O cavalcadă de crime  și nu numai, care mai de care...

Asasinarea sălbatică a  artistului Ioan Luchian Mihalea, uciderea fără  vreun motiv, în plină stradă,  a unei femei însărcinate de către un troglodit, sugrumarea a doi frați minori, într-un ștrand, de congenerul lor stârnit de filmul Emmanuelle, un  triplu  omor (ucigașul, întrebat de mine ce pedeapsă și-ar da dacă ar fi propriul său judecător, mi-a răspuns sarcastic că a fost deja de trei ori președinte de complet   și a pronunțat pedeapsa  maximă...), strangularea unei fetițe de chiar colegul de joacă, grijuliu să însceneze diabolic  asfixierea acesteia cu gazul de la butelia  aragazului,  aruncarea în apele Atlanticului, în apropiere de Algeciras, a doi migranți români, urcați  clandestin la bordul navei sub pavilion  taiwanez ce trebuia să ancoreze la Halifax, prăbușirea avionului la Balotești și câmpul presărat cu bucăți fumegânde  de trupuri golite de suflare, bătrâni  hăcuiți pentru niscaiva boarfe lipsite de valoare ori bancnote agonisite  de frica zilelor negre, homosexuali mutilați în scop de răzbunare sau de gelozie... Jivine abrutizate feroce, scandalagii iuți la mânie, sărmani năpăstuiți de soartă, vecini pizmași, alcoolici delabrați, „atârnători” cu șișul la brâu, tâlhari căzuți în păcat cu praeterintenție, escroci-pontatori amatori de chilipiruri, adolescenți înrăiți și dezumanizați de neajunsuri familiale și sociale, agresori de ocazie, obsedați sexual, psihopați din varii motive și de diverse tipuri, o întreagă menajerie lombrosiană sordidă și pestriță...

Apoi decesele suspecte, bașca tentativele de omucideri și tragediile inerente fiecărora, cu ciuleandra dezlănțuită a suferinței... Nopți albe, cercetări la fața locului mirosind a sânge, audieri pe-un colț de masă, pânde la adăpostul întunericului, descinderi în bârlogul fiarelor, frământări  neodihnite, revolte abia reprimate, lacrima de recunoștință a aparținătorilor dispăruților la momentul încarcerării dihaniilor și blestemele ultimelor... Participarea la necropsii (prin anii '90, din cauza condițiilor precare de refrigerare, duhoarea te astupa în clădirea Institutului de Medicină-Legală, iar viermii, albi și grași, circulau în voie pretutindeni în incintă, inclusiv în curtea de la Morgă),  investigații  cu peripeții în  teren... Uneori, hainele se îmbibau de damful greu, de stârv, și umpleam casa de miasmele morții... Cadavre umflate, intrate în putrefacție,  plesnind ca un balon la orice zgâlțâire și sucurile  acelea puțind îngrozitor odată revărsate... Biroul înțesat de corpuri delicte, păstrând urmele pestilențiale ale  nelegiuirilor... Adesea, le țineam acasă până a doua zi, nemaiavând timp să le duc la procuratură... Viața mea, zi de zi, presupunea interogatorii, percheziții, autopsii, planuri de anchetă, arestări, studierea dosarelor cu „autori necunoscuți”... Îndoiala mă încolțea oriunde și oricând, ca un zeu prevenitor !

Polițiști-judiciariști, medici-legiști, suspecți, inculpați și martori, la atât se reducea universul meu strâmt și lugubru, cu ei îmi petreceam ceasurile trudnice, de parcă toți fuseserăm osândiți de cineva anume... Orașul înseamnă și acum adresele unor crime odioase, nu altceva... De pildă, acolo, în parc, am descoperit un kurd spintecat, iar dincolo, în lac, am pescuit un sri-lankez înjunghiat și ascuns într-un covor persan, în blocul turn de la alee, soțul înșelat și-a căsăpit nevasta infidelă, în garsoniera de la etajul  opt am prins trei turci, urmăriți internațional... O hartă  a crimelor de care nu voi scăpa în veci, torturantă și paralizantă... Și cât de mult mi-aș  fi dorit să pot spune asemenea scriitoarei Ada D'Albon (nepoata lui Mihail Sadoveanu ): „Am revăzut Bucureștiul sub soare torid și ploi torențiale; l-am respirat cu senzualitatea cu care adulmeci mirosul unui amant înaintea primului sărut." (3) Ce senzualitate, ce romantism ? Ce vorbe-s astea ?!...

Amantele mele erau omuciderile, lor le dedicam fiecare  clipă, toată energia și inspirația, cu o râvnă aproape maladivă... Deh, pasiunea și credința habotnică în rolul justițiarului ce mi se încredințase, părelnic, divin, himerele ieșirii din pubertate, ce mai tura-vura... În timp ce-mi mângâiam copiii, în minte mi se învălmășeau chipurile micuților deveniți victime în dosarele ce așteptau să fie trimise judecătorilor... Apoi, eșecurile  profesionale, neputința de a-i priponi pe toți criminalii, nesomnul, căutările febrile, sfada violentă cu Dumnezeu... De ce, Doamne, să-i lași nepedepsiți pe criminali? Oho, ce-L mai boscorodeam, ce-L mai smuceam de poalele cămeșoaiei de in ! Cum să nu urli  cu disperare, cu obidă ? Mergeam  pe bulevard și iscodeam inchizitorial figurile trecătorilor, veșmintele lor, poate-poate am noroc și-l bunghesc pe asasinul descris de vreun martor ocular... Orișiunde mă nimeream, căram cu mine imaginile,  ororile judiciare recent developate într-o stare de transă imposibil de povestit... Ușor-ușor, mi-am pierdut  zâmbetul, deși nu știam că „ridurile ar trebui să arate doar unde au fost odată surâsurile” ... (4)

Surâsurile... Dar le-am exersat vreodată? Cei care îmi pășeau de nevoie în birou veneau să-și descarce sufletul ori să nege, să mintă cu înverșunare, străduindu-se să-și conserve libertatea, o luptă continuă cu omul-bestie și spaima mea de a nu greși... Spaima de eroarea judiciară și permanenta vânătoare de oameni, silnică, devoratoare, primejdioasă... Din când în când visez că uit să  prelungesc mandatul de arestare cutărui inculpat și, lac de sudoare, mă trezesc respirând poticnit... Cam așa mi s-a petrecut  viața la „Omoruri”, dar, mă mărturisesc vouă, n-aș fi schimbat-o cu alta, căci omul care sunt azi s-a întregit în perioada aceea de privațiuni și de experiență traumatizantă unică. Datorez enorm privilegiului de a fi îmbrăcat demult haina procurorului criminalist și de a fi cântărit altcumva viața și moartea, ori de a-mi fi scotocit semenii în ascunzișurile lor sufletești cele mai tainice, învățând astfel că destinul hotărăște implacabil existența bieților pieritori și că, nu rareori, demonii au zâmbet angelic... Un fel de scafandru în adâncurile abisului omenesc fost-am, printre monștrii ale căror chipuri mă însoțesc neliniștitor și azi. 

Marian Nazat (www.mariannazat.ro)

 

 

 

 

[1] Viața la Omoruri, Editura Neverland

[2] Moara fără noroc, Editura Neverland

[3] În interviul acordat lui Florian Saiu pentru Evenimentul zilei

[4] Mark Twain

 

 

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Editorial

Ultima oră