“Vezi un măr frumos pe dinafară, însă pe dinăuntru putregăit şi urât mirositor. Asemenea sunt şi mulţi dintre oameni: pe dinafară se mândresc şi se laudă cu nobleţea lor, dar, înlăuntru, în sufletele lor, sunt putrezi şi plini de duhoare; pe dinafară îi stăpânesc pe alţii, poruncind unora dintre ei, iar lăuntric slujesc cu sufletul patimilor şi poftelor lor şi, de fapt, sunt robi acestora, fiind cu mult mai prejos chiar decât slugile lor. Căci mai bine este să slujeşti omului decât poftelor tale şi păcatului, întrucât omul este făptură lui Dumnezeu, iar păcatul este lucrarea diavolului. Aşa sunt cei care se numesc stăpâni, însă îngăduie să domnească asupra lor mânia, răutatea, mamona, iubirea de argint, mândria, nedreptatea, invidia, desfrânarea, necurătia, lăcomia pântecului şi alţi tirani scârbavnici. De ac eea zice Sfântul Ioan Gură de Aur: «De este cineva bogat şi de neam ales, dacă e robit de păcat, e mai nemernic decât toţi ticăloşii» (Omilia a noua la întâia Epistolă către Corinteni). Întocmai se aseamănă cu mărul cel frumos pe dinafară şi putregăit pe dinăuntru toţi acei creştini care pe dinafară se arată buni, iar înlăuntrul lor sunt plini de ură, de răutate şi de toată duhoarea şi stricăciunea, lucru care este o vădită făţărnicie şi viclenie.” (Sfântul Tihon din Zadonsk, “Dumnezeu în împrejurările vieţii de zi cu zi”)
Sfântul Tihon din Zadonsk, despre mândrie
