Părintele Necula: ”Dacă ne-am gospodări sufletul ca și casa, ar fi un câștig”

25 Apr 2019 | scris de A.V.
Părintele Necula: ”Dacă ne-am gospodări sufletul ca și casa, ar fi un câștig”

Preotul Constantin Necula îi îndeamnă pe români, în săptămâna de dinaintea Paştelui, să îşi "gospodărească" sufletul aşa cum fac în aceste zile cu casa, afirmând că ar trebui ca oamenii să fie "mai atenţi la cele ale sufletului".

"Dacă ne-am gospodări sufletul ca şi casa, ar fi un câştig. Noi insistăm pe casă pentru că în ea locuim, dar uităm că sufletul locuieşte în altă casă. Dacă am fi mai atenţi la cele ale sufletului, cât suntem la cele ale trupului, am fi mai buni oricum", a declarat joi, pentru AGERPRES, preotul Constantin Necula.

Potrivit preotului Necula, Sfintele Paşti se vor împărţi credincioşilor la slujba de Înviere, indiferent dacă aceştia au reuşit să postească sau nu.

"Nu toată lumea ţine postul şi Paştele nu se dă doar cu post. Paştele este semnul că este pâinea binecuvântată şi sfinţită şi că e parte din viţelul cel gras care se înjunghie pentru toţi. În noaptea de Înviere, de fapt, se citeşte un cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur în care chiar se vorbeşte atât de paradoxal despre lucrurile acestea în care şi cei care au postit şi cei care nu au postit şi cei din ceasul dintâi şi cei din ceasul al 12-lea şi cei buni şi cei răi, deopotrivă sunt chemaţi să se bucure de părtăşia aceasta cu viţelul cel gras care este Cristos. Paştele este fărămiţa care cade de la masa Învierii", a arătat preotul Constantin Necula. 

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Credinta

Ultima oră