Istoria unei mănăstiri pierdute, închinate Sfântului Pantelimon şi a unui fragment al moaștelor sale

11 Mai 2020 | scris de A.V.
Istoria unei mănăstiri pierdute, închinate Sfântului Pantelimon şi a unui fragment al moaștelor sale

De sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon, mai multe mănăstiri sau biserici din țară îşi sărbătoresc hramul. Istoria unei mănăstiri pierdute, care odinioară îşi serba hramul cu mare fast, în prezența domnitorului şi sute de credincioși, ne descoperă amănunte inedite despre odorul său cel mai de preț: moaștele Sfântului Mare Mucenic Pantelimon.

Fosta mănăstire a Sfântului Pantelimon de lângă Bucureşti nu mai există astăzi, din păcate. Moaștele Sfântului Mare Mucenic Pantelimon se păstrează azi în paraclisul istoric al Reședinței patriarhale, scrie basilica.ro.

Un fragment din aceste sfinte moaște sunt aduse spre închinare la biserica Sfântul Gheorghe – Capra, din Bucureşti, cu prilejul celui de al doilea hram, Sfântul Mare Mucenic Pantelimon.

Mănăstirea căreia i-au aparținut aceste sfinte moaşte a fost ctitorită de Domnitorul Grigore Ghica al II-lea pe insula lacului Pantelimon, de lângă Bucureşti.

Ansamblul Mănăstirii Sfântul Pantelimon a fost ridicat în două etape: între anii 1733–1735 şi 1748–1753, în perioada în care domnitorul Grigore Ghica al II-lea ocupa scaunul Munteniei. După cum se cunoaște, Grigore Ghica al II-lea a fost şi domnitor al Moldovei; în timpul domniei sale stemele celor două principate apărând adeseori împreună în hrisoavele vremii, întrucât românii din cele două principate aveau încă din vechime conștiința unității de neam şi de credință.

Asemenea Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, care încă din timpul vieţii sale pământești a tămăduit, cu puterea lui Dumnezeu, mulțime de bolnavi, dar care a cunoscut şi pătimirile şi moartea mucenicească († 303) în timpul marii persecuții a creștinilor ordonată de împăratul Diocleţian, tot așa şi fosta mănăstire a Sfântului Pantelimon de lângă Bucureşti a cunoscut de-a lungul istoriei sale o perioadă de înflorire, când oferea vindecare sufletească şi trupească prin biserica şi spitalul organizat în mănăstire, dar a cunoscut şi chinurile pătimirilor şi moartea mucenicească, atunci când a fost ucisă prin demolare şi desființare.

Mănăstirea Sfântului Pantelimon a fost una dintre cele mai mari mănăstiri domnești din Țara Românească. Hramul ei, sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon, a influențat toponimia întregii zone, astfel încât astăzi avem: lacul Pantelimoninsula Pantelimonparcul şi orașul Pantelimon, care până la înființarea mănăstirii se numea Florești.

În anul 1750, Domnitorul Grigore Ghica al II-lea a înzestrat ctitoria sa cu moaștele Sfântului Pantelimon (ulna antebrațului drept, adusă din Grecia, conform inscripției în argint de pe sfintele moaşte). Aceste relicve sfinte sunt cele mai vechi moaşte ale Sfântului Pantelimon de pe teritoriul țării noastre. (Fragmente din moaștele Sfântului Pantelimon se mai găsesc şi la Arhiepiscopia Tomisului sau la Arhiepiscopia Dunării de Jos, fiind aduse, în anul 1931, din Orientul apropiat).

Acest odor de mare preț a fost păstrat cu evlavie în Mănăstirea Sfântului Pantelimon, unde se desfășura atunci o bogată activitate filantropică şi socială. Mănăstirea administra un spital pentru bolnavi, care, spre sfârșitul secolului 18, a fost extins, devenind al doilea spital din Bucureşti, ca mărime, după spitalul Mănăstirii Colțea. O grijă deosebită de acest spital a avut şi regele Carol I. În anul 1868 la îndemnul Dr. Carol Davila, pe latura de sud a ansamblului Mănăstirii Sf. Pantelimon, a fost construită o clădire nouă cu 80 de paturi de spital. În acest spital au fost tratați şi soldații români răniți în Războiul de Independență al României (1877-1878). De asemenea, între anii 1889-1890, capacitatea spitalului a fost mărită cu încă 160 de paturi, într-o clădire pe latura de est.

Pătimirile şi moartea mucenicească a Mănăstirii Sfântului Pantelimon au avut loc în timpul regimului comunist, când mănăstirea şi spitalul Sfântul Pantelimon, afectate de cutremurul din anul 1977, au rămas în ruină ani întregi, întrucât statul comunist nu a dorit refacerea lor, hotărând demolarea completă a bisericii şi desființarea mănăstirii, pentru a se construi în acel loc un complex hotelier şi de agrement.

Mormântul domnitorului Grigore Ghica II-lea – a fost scos din ctitoria sa, de asemenea şi mormântul domnitorului Alexandru  al II-lea Ghica (1834-1842), primul domnitor regulamentar al Țării Românești, fiind mutate la biserica Doamna Ghica – Tei, din Bucureşti, de asemenea ctitorie a dinastiei Ghica.

Prin grija patriarhului Iustin Moisescu (1977-1986), obiectele din tezaurul liturgic al fostei mănăstiri au fost încredințate spre păstrare unor biserici din apropiere: ușile sculptate şi catapeteasma se găsesc la biserica Sf. Nicolae din orașul Pantelimon, județul Ilfov, care a primit atunci şi al doilea hram, Sf. Mare Mucenic Pantelimon. Icoanele mari din catapeteasmă se află la Mănăstirea Plumbuita.

După căderea comunismului, când Biserica Ortodoxă Română a avut libertatea de a se exprima şi organiza conform vocației sale, Patriarhia Română a făcut demersurile necesare pentru revenirea în proprietate a fostei Mănăstiri Sfântul Pantelimon, lucru care s-a împlinit abia în anul 2004.

În prezent, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române,  din anul 2014, pe locul fostei mănăstiri funcționează Centrul Cultural – Misionar Familia şi Casa Sfântul Pantelimon, unde se desfășoară activități cultural-educative şi activităţi social – pastorale privind Botezul şi Cununia dedicate familiei creștine în general, dar şi activităţi având caracter social-filantropic.

Prin ocrotirea Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, care prin credința lui puternică în Hristos Cel răstignit şi înviat, a devenit bun biruitor mucenic, la inițiativa şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în anul 2017 au început lucrările de reconstruire a biserici fostei mănăstiri a Sfântului Pantelimon.

Moaștele Sfântului Mucenic Pantelimon care au aparținut acestei istorice mănăstiri sunt păstrate în prezent în Paraclisul Reședinței patriarhale, cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, deloc întâmplător am putea spune, având în vedere că Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, ca şi Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, a suferit moarte mucenicească în același an: 303, la aceeași vârstă: 20 de ani, în timpul aceleiași persecuții a împăratului Diocleţian.

Foto credit: ZL

 

 
SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Credinta

Ultima oră