La 21 iulie, Biserica Ortodoxă face pomenirea Preacuvioşilor Părinţi Simeon şi Ioan Pustnicul. Sinaxarul ne spune că aceşti sfinţi au trăit în cetatea Edesei, ce se află în Siria, pe vremea împărăţiei lui Iustin cel tânăr. “Fiind pătrunşi de dragoste dumnezeiască, s-au dus la sfânta cetate şi, închinându-se lemnului celui de viaţă făcător, au mers la Mănăstirea Sf. Gherasim şi au fost tunşi monahi de Sf. Nicon, cel ce era atunci egumen. Dar au ieşit din mănăstire mai înainte de a plini cele şapte zile, pe care este obicei să le păzească monahii cei nou tunşi. Şi, mergând înainte la pustiu, au rămas în el patruzeci de ani, trăind cu toată nevoinţă şi cu petrecerea cea grea. Ioan a rămas în pustiu până la sfârşit, iar fericitul Simeon s-a întors la sfânta cetate şi, închinându-se mormântului Domnului celui de viaţă purtător, s-a rugat lui Dumnezeu ca să fie ascuns de către oameni. Şi, prefăcându-se că este nebun, s-a dus la cetatea Emesa şi, arătând multe minuni cu acea prefacere a lui, a răposat în Domnul. Şi s-au cunoscut după moartea lui minunile lui”, aflăm din volumul “Vieţile sfinţilor de peste tot anul”. “Luându-l doi oameni ca să-l îngroape, aşa negrijit, nescăldat, netamâiat şi neslujit cu cântări, şi ducându-l până la un loc unde erau oameni mulţi, şi trecând cu dânsul pe lângă casa unui evreu, s-au arătat moaştele sfântului ca fiind purtate cu cinste şi cu pompă, cu atâta slavoslovie şi cu mulţime de oameni cântând, încât evreul văzând că duceau pe sfântul numai doi oameni, zise: «Fericit eşti tu, nebune, că neavând oameni să te slujească, ai luat puterile cereşti de te slujesc cu laude». Şi s-a alăturat şi evreul, şi l-a acoperit cu mâinile lui, şi-l îngropa. Şi după câteva zile, venind prietenul său, Ioan, cel ce pustnicise cu dânsul, l-a aflat că s-a mutat către Domnul”, explică Sinaxarul.
