Calendar ortodox 16 iulie: Sfântul Sfinţit Mucenic Atinoghen

16 Iul 2015 | scris de Cristi Severin
Calendar ortodox 16 iulie: Sfântul Sfinţit Mucenic Atinoghen
În ziua a şaisprezecea a lunii iulie, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Sfinţitului Mucenic Atinoghen, care a fost episcop al Pidahtoei. Acest sfânt a trăit în Sevastia Capadociei, în zilele împăratului Diocleţian şi, pentru faptele sale bune şi pentru smerenia sa, a fost făcut episcop al Pidahtoei. “Fiind prins şi cercetat de Filomarh ighemonul, împreună cu 10 ucenici ai săi, şi răbdând multe chinuri împreună cu dânşii, şi-a primit sfârşitul prin sabie. Se povesteşte că, mai înainte de a fi prins, mergând la mănăstirea sa, nu şi-a aflat ucenicii, pentru că erau prinşi mai-nainte. Întâmpinând cerbul, pe care îl crescuse la mănăstire, l-a binecuvântat şi s-a rugat că să nu fie vânat de vânători nici el, nici seminţia lui; ci în toţi anii la pomenirea sfântului să aducă şi el, şi cei ce se vor naşte din el, câte un pui de cerb în dar pentru obşte. Şi astfel, în fiecare an, la pomenirea sfântului, după citirea Sf. Evanghelii, venea cerbul în biserică şi aducea puiul şi degrab ieşea. Iar creştinii strânşi acolo junghiau cerbul şi se ospătau, bucurându-se în slava şi cinstea sfântului” (Vieţile sfinţilor de peste tot anul).

Alte stiri din Credinta

Ultima oră