Calendar ortodox 10 decembrie: Sfântul Mucenic Ghemel

10 Dec 2015 | scris de Luminita Ciobanu
Calendar ortodox 10 decembrie: Sfântul Mucenic Ghemel

La 10 decembrie, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Ghemel. Sinaxarul ne arată că Sfântul Mucenic Ghemel a trăit pe vremea împăratului Iulian Apostatul. „Trecând odată împăratul prin cetatea Ancira, Sfântul Ghemel a stat înaintea împăratului şi a mărturisit cu îndrăznire pe Hristos. Pentru aceea a fost încins sfântul cu cingătoare de fier înroşita în foc şi pus să meargă în urma împăratului pe cale. Când au ajuns la mică cetate a Edesei, a fost întins sfântul în patru parţi şi chinuit în chip cumplit; iar la sfârşit i s-a dat drumul aşa jupuit. Şi era o privelişte înfricoşătoare şi nemaiîntâlnită să-l vezi mergând aşa şi vorbind. Dar printr-o rânduială dumnezeiască, s-a întâlnit mucenicul lui Hristos cu un preot, care l-a botezat, căci sfântul nu era încă botezat; şi când a ieşit din apa botezului a fost cu totul sănătos. Atunci a auzit şi glas dumnezeiesc din cer, care i-a zis: «Fericit eşti, Ghemel, pentru că mult te-ai ostenit!». Apoi a fost dus iar înaintea împăratului, care a poruncit să fie răstignit pe cruce. Şi aşa, rugându-se, şi-a dat lui Dumnezeu duhul. Nişte bărbaţi credincioşi i-au coborât pe ascuns cinstitul lui trup de pe cruce şi l-au îngropat în pământ” (Vieţile sfinţilor de peste tot anul).

Alte stiri din Credinta

Ultima oră