O seară altfel

13 Sep 2021 | scris de A.A.
O seară altfel

 Sorin Poclitaru  își lansează la București o nouă carte de versuri,  cu un titlu plin de miez: Virâsul molipsitor. Gazda evenimentului literaro-muzical  este restaurantul PaQue de pe bulevardul Pache Protopopescu, o locație mai nimerită nici că se putea. Pe amurgite, terasa se umple și amfitrionul, impozant și relaxat ca-ntotdeauna, ne întâmpină cu o glumă, cu o ironie. Chiar și cu autoironii. Și nu puține. O avea vreodată emoții ? mă întreb cercetându-l cu de-amănuntul pe nonconformistul bard. Oricum, dacă le are, le ține bine ascunse și parează fără menajamente când este călcat pe bombeuri. Ne învârtim pe lângă  măsuța cu volumele ce-și așteaptă mirii lirici și ne zgâim la pomii învolburați dintr-odată de vântul serii de toamnă. Poetul sosit de la Gura Humorului ne anunță în stilu-i inconfundabil  că începe serbarea,  nu înainte de a ne-o prezenta pe Ștefania Iacob, folkista care-mi aduce aminte, prin voce, de Tatiana Stepa. Cei doi se cocoață pe două scaune înăltuțe și ba ne recită câte-o poezie, ba ne-o  cântă. Pare să nu fie nimic regizat în joaca pitorescului duet și uite așa minutele trec pe nesimțite, iar spectatorii râd și aplaudă spectacolul lipsit de inhibiții și de canoane artistico-morale. Recunosc, mă topesc după lansările acestea... 

          „Îmi plac nespus lansările de carte,

            Am fost la suficiente, precum ştiţi

            Şi am văzut puhoi de plictisiţi,

            Aduşi pe-aici cu japca de consoarte.

            La toate e la fel – m-am lămurit –

            În faţă, nişte unii mai de seamă

            Vorbesc despre poet c-un fel de teamă

            Şi evlavie de mitropolit.

            Că e deştept şi pielea nu-l încape

            Şi nimeni nu-l ajunge nici bătut,

            E-un fel de Blaga mai necunoscut,

            Da’ ce spun Blaga – Eminescu-aproape…

            Că e păcat că lumea nu vibrează

            La tot ce e metaforă de soi,

            Că vezi tu, barzii sunt nişte eroi

            În lumea care se manelizează.

            Apoi câte un nene, sponsor cică,

            Explică aferat că în prezent,

            Guvernul ţării este impotent,

            Având o contribuţie foarte mică.

            Şi ce noroc de dânsul, om cu stare,

            Că se gândeşte strict doar la frumos

            Şi nici de gând să tragă vreun folos

            Dintr-o asemenea sponsorizare.

            Apoi colegi de muncă transpiraţi

            Citesc cu voce joasă, tremurândă,

            Un fel de testament sau de osândă

            În care jură că-s emoţionaţi.

            În primul rând postate două zâne

            Ce îl iubesc în taină pe poet,

            Un moş bărbos ca un anahoret,

            Fost idol al femeilor bătrâne.

            Doi ziarişti cu plete şi mustăţi,

            Trimişi de şefii proprii de la muncă

            Ce nu se dezlipesc de vin şi şuncă,

            Fursecuri, icre şi-alte bunătăţi.

            Şi el, poetul, vai de mama lui,

            Cu ochii speriaţi de căprioară,

            În buzunare, nicio para chioară

            Şi galben ca un escadron de pui,

            Se uită şi-adunarea o cuprinde

            Şi vede gol şi scaune pustii

            Şi se gândeşte: cărţi, de-acum, ar fi,

            Oare cui mama dracului le-oi vinde?”[1]

            Mă retrag pe vârfurile picioarelor  și o tulesc la Opera Română, unde Teodor Ilincăi - alt sucevean de fală, ce coincidență fericită să se producă amândoi artistic în aceeași seară !  - susține un concert de gală în cadrul Festivalului „George Enescu”. Pășesc pe izlazul din vecinătatea căminului de fete de la Drept din fostul campus studențesc „6 Martie” și mă copleșesc amintirile. Pe băncile de odinioară de pe esplanadă ne petreceam adesea înserările de îndrăgostiți puberi și ne împărtășeam visurile incerte... „Biletul la mine, temperatura la el !” mă trezește din rătăcirea melancolică o doamnă îmbrăcată cu o rochie lungă. Dau invitația într-o parte și întind brațul înspre  tipul cu termoscanerul, având grijă să mă și  maschez. Îmi caut scaunul cu numărul  13 (cum  altfel?) și îmi arunc ochii roată pe imașul abandonat izbeliștii. Scena arată impecabil, cu un  brâu de flori proaspete și multicolore, nu și iarba crescută alandala pe bătătura denivelată din parcul devenit sală în aer liber. O replică la celebrul sanctuar al melomanilor rafinați de la Waldbühne, de lângă Berlin, însă una ponosită și improvizată, în tradiția nefinitudinii dâmbovițene... Orchestra este dirijată de un evreu, Ethan Schmeisser, un ilustru  necunoscut la urma urmei, invitat să consolideze relațiile culturale dintre România și Israel. Seara este deschisă de soprana Ira Bertman, care seamănă cu o școlăriță conștiincioasă și atât, nu tu căldură, nu tu emoția aceea în stare să dilate sufletul și să lungească aripile. Apare apoi și tenorul din Mălini, calcă apăsat, sigur pe el și zâmbește larg. Și, deodată, totul încremenește în jur, nu mai există nimic în afara bucovineanului  nostru cu har dumnezeiesc. Respir pe furiș, ca nu cumva să tulbur magia clipei dedicate ariei E lucevan la stelle din Tosca. Mă cuibăresc în brațele fiorului și plutesc ca un copil purtat în cârcă de Moș Crăciun.  Aplauzele se întețesc, la fel și vântul, sălbatic și rece, vrăjmaș. Tremur din toate încheieturile, dinții îmi clănțănesc ca o mașină de scris de demult și mă uit întruna la ceas. Cineva aduce pături și lumea se îmbulzește să le apuce, ca odinioară la galantarele cu pui de Crevedia. Priveliștea are ceva dintr-o tabără  de refugiați, cu siluete zgribulite și răzlețite sub pledurile acoperitoare. Scaunele se golesc stânjenitor, sirenele ambulanțelor țiuie înfricoșător, coboară tristețea... Bieții artiști, de ce or trebui să fie supuși unui asemenea  supliciu ?

          Plec dezolat, pe fundalul sonor al Scripcarului de pe acoperiș, în interpretarea măiastră a charismaticului Iustinian Zetea, parcă născut pentru If I were a rich man !  Orașul se clatină. Frigul mi-a alungat bucuria de a-i asculta până la capăt pe Teodor Ilincăi și pe ceilalți, motiv să le cer iertare tuturor, nu și lui Eol, blestematul !

 

 

[1] Sorin Poclitaru, Îmi plac lansările de carte

 

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Carte

Ultima oră