Memorialistică din opera lui Nikos Kazantzakis

05 Iun 2015
Memorialistică din opera lui Nikos Kazantzakis
Vineri, 5 iunie, ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu pentru  Vladimir Tismăneanu, Ioan Stanomir şi Anca Ionescu vorbesc despre “Jurnal de călătorie. Rusia”, un nou volum de memorialistică din opera lui Nikos Kazantzakis apărut la Editura Humanitas, în traducerea lui Ion Diaconescu, cu o prefaţă semnată de Vladimir Tismăneanu. Dezbaterea va fi moderată de Gabriela Maaz, director de promovare Editura Humanitas.

„Din 1925 până în 1930 am mers de trei ori în Rusia Sovietică şi am stat acolo în total doi ani, umblând de la Minsk până la Vladivostok şi de la Murmansk până la Buhara şi Ecimiadzin”, scrie Kazantzakis . “M-am străduit ca, în cărţi şi într-o serie de articole în reviste şi ziare, să însemnez etapele acestei întregi călătorii laborioase. Adunând în cartea aceasta toate cele câte am văzut şi toate cele câte am gândit şi simţit în imensa ţară, n-am vrut să le schimb. O nouă regizare, ulterioară, le-ar fi dat, desigur, o legătură mult mai logică şi mai uşoară decât o previziune adeverită de fapte, dar le-ar fi răpit, cred, un oarecare farmec sufletesc, spontan, pe care-l au şi tot puful primei atingeri feciorelnice – virtuţi pe care le consider, în opere de acest fel, mai înalte decât cumpătata analiză raţională şi decât zadarnica strădanie, bine intenţionată, de a tăinui înflăcărarea rusească. «Vai omului care, când Dumnezeu stârneşte o furtună, el varsă ulei în mare».“  

Alte stiri din Carte

Ultima oră