Triplă lansare de carte REGALA la Gaudeamus 2016

14 Noi 2016 | scris de Sebastian S. Eduard
Triplă lansare de carte REGALA la Gaudeamus 2016

Curtea Veche Publishing are onoarea de a anunța o triplă lansare de carte dedicată Casei Regale a României, ce va avea loc în prezența Alteței Sale Regale Principele Radu al României, în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus.

Miercuri, 16 noiembrie 2016, ora 18.00, va avea loc prezentarea volumelor “Ana Regina. Acasă pentru totdeauna” de Alexandru Muraru, “Mihai I al României”, un volum pentru tineri semnat de Adrian Cioroianu și Mihaela Simina, și Calendarul Regal 2017, o colecție de fotografii ce îl surprinde pe Majestatea Sa Mihai I al României în diverse perioade ale vieții.

În cadrul evenimentului, vor participa Alexandru Muraru (autor) și Nicolae Drăgușin (lector universitar în cadrul Universității Creștine “Dimitrie Cantemir”). Oficiile de gazdă vor fi făcute de doamna Iren Arsene Máté, directorul general Curtea Veche Publishing.

“Ana Regina. Acasă pentru totdeauna” de Alexandru Muraru aduce un omagiu Reginei Ana, a cărei trecere la cele veșnice a întristat deopotrivă familii regale și admiratori ai monarhiei. Volumul reprezintă o culegere de texte ale celor care și-au exprimat regretul față de dispariția Reginei. Printre aceștia se numără Ana Blandiana, Grigore Leșe, Cornel Nistorescu, Doina Uricariu, Stelian Tănase, Nora Iuga, Cristian Teodorescu, Sanda Budiș, Diana Mandache etc. Partener media: Agerpres

Volumul “Mihai I al României - un rege cu onoare, loialitate și credință” depășește convențiile unei biografii, fie și una a unui suveran precum Mihai I. Adrian Cioroianu și Mihaela Simina prezintă tumultoasa istorie a României, de dinainte și de după cel de-al Doilea Război Mondial, schițează portretele celor care, aflându-se în jurul regelui, i-au influențat deciziile luate în timpul domniei, până la abdicarea sa, în anul 1947.

Calendarul Regal 2017 cuprinde fotografii ce îl surprind pe Regele Mihai I al României în diverse ipostaze împreună cu familia sa, alături de Regina Ana sau imagini din timpul vizitelor Majestății Sale.

Alte stiri din Carte

Ultima oră