MUNCEȘTE CU SENS! SONDAJ Școala de HR: 60 % din Generația Z vrea să fie fericită și să trăiască conform valorilor sale, în timp ce doar 4% consideră prioritară situația financiară și cariera

03 Oct 2022 | scris de M.R.
MUNCEȘTE CU SENS! SONDAJ Școala de HR: 60 % din Generația Z vrea să fie fericită și să trăiască conform valorilor sale, în timp ce doar 4% consideră prioritară situația financiară și cariera Galerie foto (4)

“MUNCA CU SENS” - conferință-maraton, dedicată profesioniștilor HR și Managerilor din organizațiile din România. Un eveniment organizat de Andra Pintican, expert resurse umane, cu peste 12 de ani de experiență, și fondatoarea “Școlii de HR.” O întâlnire CU SENS și CU SPOR, în care s-a discutat cu cărțile pe față despre piața muncii de astăzi, despre piața joburilor din România, despre transformarea mentalității “munca mea,viața mea”, dar și despre conceptele care-i învață pe oameni să pună limită între granița vieții personale și cea profesională. 

O conferință ALTFEL care își propune să spargă barierele între generații și să-i promoveze pe cei care, prin inițiativele și proiectele lor, dau SENS MUNCII, în toate formele ei.


Millenials întreabă, GEN Z raspunde!

Până în 2030, Yahoo Finance spune ca 30 % din forța de muncă a lumii va fi  reprezentată de Generația Z. Ne-am dorit să aflăm cum ne putem pregăti în organizații pentru integrarea acestei generatii în campul muncii!

În cadrul conferinței, a fost prezentat și studiul făcut de Școala de HR - un sondaj care aduce în actualitate preferințele și tendințele în muncă ale Generației Z - la care au participat 500 + respondenți. 

Ce am aflat? -. O generație pentru care, în proporție de 65%, contează să fie fericită, în timp ce doar 4% dintre respondenți consideră prioritară situația financiară și cariera. 

O generație care și-a ales studiile, urmându-și propriile instincte și pasiuni (66,3%) și care mărturisește că, pentru ei, job-ul înseamnă în primul rând, dincolo de alte valori și necesități, conexiune umană (60%).

Generația Z - cei care ar părăsi fără regrete, un loc de muncă dacă simt că lipsesc oportunitățile de dezvoltare (45%), dar care, atunci când este cazul știu să-și ceară drepturile și să-și aprecieze financiar munca. Dincolo de toate, o generație care, în proporție de 60%, nu plănuiește momentan să plece din România. 


SONDAJ REALIZAT DE ȘCOALA DE HR - Cum muncește CU SENS GEN Z?


Ce contează pentru Generația Z în viață? 

7% - relațiile din jur
 20% - sănătatea
 4% - cariera
 4% - situația financiară
65% - să fiu fericit, conform valorilor


Cum și-au ales GEN Z studiile? 

66,3% - conform pasiunilor mele
17, 9 - recomandarea părinților 
14,7% - părea singura opțiune
11%  -nu merg la facultate


De ce crede GEN Z că muncim?

20% - supraviețuire
30% - contribuție
50%  -dezvoltare


De ce muncește GEN Z?

5% - cultură
20% - pentru impact
15%  -recunoaștere valoare
60% - conexiune umană


De ce ar părăsi un loc de muncă, fără regrete?

45% - lipsă oportunități dezvoltare
37% - micromanagement
18% - oferta salarială


Așteptări salariale GEN Z la primul job

55%- 2500
25% -2500-3500
19,3% -2000 


Cum caută GEN Z job-uri?

4% - familie și prieteni
12, 1% - experți domeniu
7, 1% -mentori&profesori
25,3% -platforme recrutare
51,5% - comunități ON/OFFLINE


Planuri de viitor GEN Z

60% din GEN Z nu plănuiesc momentan să plece din țară
32 % din GEN Z plănuiesc să plece din țară - valori, studii, oportunități, sisteme

 

PREMIILE Game Changers - Școala de HR a premiat brandurile care prin munca lor, aduc o schimbare in modul in care lucram in Romania.  Cele 8 voci online desemnate Game Changers au fost:  


Avocatent.ro - pentru susținerea legislativă în ceea ce înseamnă respectarea drepturilor muncii ale angajaților din România

Undelucram.ro - pentru transparentizarea relațiilor de muncă 

Speakings - antrenarea vocii HR-ului în Public Speaking 

Gelu Duminică, sociolog - pentru susținerea construirii unui mediu de lucru incluziv în România

Corina Neagu, Expert HR - pentru setarea unei viziuni sănătoase de HR

MindArchitect - pentru educarea și dezvoltarea umană a jucătorilor din piața muncii  

Magor Csibi - pentru elevarea Leadershipului în organizațiile din Romania. 

La primul bebe - pentru susținerea și sprijinul acordate mamelor din piata muncii din România.

Andra Pintican a învățat că MUNCA ARE SENS


Cu o experiență de peste 12 de ani în resurse umane, Andra Pintican nu vorbește din cărți. Dimpotrivă. Este una dintre persoanele care a experimentat multe dintre practicile care aduc un angajat în pragul burnout-ului. A simțit asta, pe propria piele, atunci când lucra în sectorul de recrutare, în multinaționale.

Acum doi ani, fondatoarea Școlii de HR a renunţat la agitaţia urbană şi s-a mutat într-un sat de lângă Vâlcea, unde a deschis „Serenity”, un camping experiențial, care îi ajută pe oameni să înțeleagă valențele muncii, dar și cum să nu ajungă la burnout, indiferent de jobul pe care îl au și de tentațiile financiare, în detrimentul vieții personale.

Andra Pintican a consiliat, de-a lungul carierei sale, peste 5.000 de persoane, iar pe Linkedin - acolo unde are o comunitate de 50.000 de persoane - promovează principii și standarde sănătoase de muncă, învățându-i în același timp pe oameni cum trebuie să lupte și ce legi trebuie să cunoască pentru a nu le fi încălcate drepturile în câmpul muncii.


Școala de HR, o școală pentru profesioniști!

 
“Școala de HR” - o organizație ce își propune să susțină profesioniștii de HR din organizații în a folosi psihologia organizatională pentru onservarea demnității umane, dar și pentru a construi branduri de angajator care să contribuie activ la elevarea societății îm care traim.  


Școala de HR oferă anual acces la cursuri GRATUITE de inițiere în diferite meserii și educație vocațională pentru mii de tineri din toată țara, dar în același timp dezvoltă parteneriate active cu instituții de învățământ, cu scopul de a pregati tinerele generații la debutul în câmpul muncii. www.scoaladehr.ro

 

Andra Pintican, fondatoare ȘCOALĂ DE HR: “Liderii de organizație și echipele de HR au nevoie să înțeleagă fenomenul «Muncii cu sens»”

“Trecem de la companii centrate pe client, la companii centrate pe angajat și avem nevoie de culturi organizaționale sănătoase pentru a susține această transformare din piața muncii. Faptul că ne confruntăm cu o criză de personal fără precedent, nu ajută deloc în acest proces! Liderii de organizație și echipele de HR au nevoie să înțeleagă fenomenul «Muncii cu sens». Un fenomen pe care Gen Z deja l-a adoptat, iar organizațiile rămân în urmă.”


Andra Pintican, fondatoare ȘCOALĂ DE HR: “Vedem o generație ce dorește să muncească, dar în termeni diferiți față de cum am fost noi, Millenials, învățați să muncim”


“Până în 2030, 30 % din forța muncii a lumii va fi  reprezentată de Gen Z. Vedem o generație ce dorește să muncească, dar în termeni diferiți față de cum am fost noi, Millenials, învățați să muncim. De cele mai multe ori îi criticăm pentru că nu îi înțelegem. Avem multe de învățat unii de la altii și cred cu tărie că este momentul să punem punct diferențelor între generații și să înțelegem că este de datoria noastră să construim o societate în care acești copiii își doresc să rămână să rămână.”

 
 

Alte stiri din Cariere

Ultima oră