Calendar ortodox 9 decembrie: Zămislirea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu de către Sfânta Ana

08 Dec 2017 | scris de Luminita Ciobanu
Calendar ortodox 9 decembrie: Zămislirea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu de către Sfânta Ana

La 9 decembrie, Biserica Ortodoxă face pomenirea zămislirii Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu de către Sfânta Ana. Sinaxarul ne spune că „Domnul şi Dumnezeul nostru, vrând să-Şi gătească Luişi biserică însufleţită şi casă sfântă pentru sălăşluirea Lui, a trimis pe îngerul Său la drepţii Ioachim şi Ana - căci din aceştia avea să se nască Maica Sa după trup - şi a arătat mai dinainte că va zămisli cea stearpă şi cea care nu avea copii, pentru ca să adeverească zămislirea Lui din Sfânta Fecioară. (...) Prăznuim dar, această zi, cu aducere aminte de cuvintele spuse drepţilor Ioachim şi Ana de îngerul care le-a binevestit sfânta zămislire a Preacuratei Născătoare de Dumnezeu. Dumnezeu, Cel ce a făcut lumea din nimic, a prefăcut în fapte aceste cuvinte; a trezit pântecele cel sterp spre rodire şi a făcut în chip minunat maică născătoare de copii pe aceea ce îmbătrânise fără să nască. Dumnezeu a dat acest rod vrednic de ruga drepţilor Ioachim şi Ana, din care avea să vină însuşi Dumnezeu în trup spre naşterea din nou a lumii. Dumnezeu a binevoit ca aceşti întelepţi părinţi să nască pe Fecioara, pe cea hotărâtă mai înainte de veac, pe cea aleasă din toate neamurile să fie Născătoare de Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor” (Vieţile sfinţilor de peste tot anul).

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Calendar

Ultima oră