Creştin ortodocşii îl prăznuiesc la 25 aprilie pe Sfântul Apostol şi Evanghelist Marcu. Acesta s-a aflat în ceata celor şaptezeci de apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos, fiind de neam evreu, din seminţia lui Levi. Ulterior, a devenit ucenic al Sfântului Apostol Petru care avea să-l numească, după o vreme, episcop al Alexandriei.
Sinaxarul ni-l descrie pe Sfântul Apostol şi Evanghelist Marcu: "nici foarte plin la trup, nici prea înalt, nici scund şi mărunt; ci cuvios şi împodobit la măsura vârstei crescându-i şi cărunteţe. Nasul lungăreţ iar nu scurt, nici cu vreo lipsă ci drept, sprâncenele îi băteau jos, barba lungă, capul pleşuv; la faţă era încuviinţat, era milostiv şi lăsător, şi dulce la vorba cu cei ce se întâlnea, atât cât era tocmit la toate, şi strălucea virtuţile sufletului cu harurile trupului său” (Vieţile sfinţilor de peste tot anul).
Sfinţii Apostoli Marcu şi Petru au călătorit împreună, după Înălţarea Domnului, până la Roma, unde Sfântul Apostol Marcu a scris Sfânta Evanghelie. Sfântul Apostol Petru a citit-o şi, încredinţând că tot ce s-a însemnat acolo este întocmai cu cele petrecute, a poruncit tuturor să o citească şi să creadă în cele aşternute pe hârtie de Sfântul Apostol Marcu.
Din volumul "Vieţile sfinţilor de peste tot anul' aflăm că "prealăudatul Apostol Marcu a propovăduit pe Hristos în tot Egiptul şi Libia şi Varvaria şi în Pentapole, în zilele lui Tiberiu Cezarul, şi a scris şi Evanghelia sa, tâlcuindu-i-o Apostolul Petru, şi mergând în Cirineea Pentapolei, a făcut multe minuni. De aceea, s-a dus în Alexandria cea dinspre Faros şi de acolo la Pentapole, făcând pretutindenea minuni şi împodobind Bisericile lui Hristos cu hirotonii de episcopi şi de ceilalţi clerici. După aceea, mergând iarăşi la Alexandria şi aflând pe oarecare fraţi de lângă mare, la Vucoli, petrecea cu dânşii binevestind şi propovăduind cuvântul lui Dumnezeu. Acolo, închinătorii idolilor, nesuferind a vedea sporindu-se credinţa în Hristos, l-au legat cu ştreanguri şi l-au târât şi carnea pe pietre se zdrelea şi sângele lui roşea pământul. Băgându-l în temniţă, i s-a arătat Domnul spunându-i mai înainte mărirea ce avea să primească; la ziuă, iarăşi legându-l, l-au târât pe uliţe iarăşi şi, aşa, zdrelindu-se şi rupându-se de pietre, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu”.
