Astăzi este ziua ta - Tiberiu Ceia

16 Iul 2020 | scris de Dănuț Deleanu
Astăzi este ziua ta - Tiberiu Ceia

Unul dintre marii noştri rapsozi populari, poate cel mai important interpret de muzică bănăţeană din ultima jumătate de secol, Tiberiu Ceia, este cel care a compus şi cântat celebra melodie „Frumoasă vecina noastră”, care, alături de „Tot aşa mă bate gândul”, au traversat deceniile fiind şi azi cântate cu aceeaşi frecvenţă ca acum 30-40 de ani. Pe la mijlocul anilor 80 avea să scoată, alături de Ion Dolănescu, discul vinil „Doi voinici din lumea mare”, L.P. care s-a vândut în sute de mii de exemplare.

S-a născut la 16 iulie 1940, în Timişoara, cu tatăl absolvent de Drept (bunica sa a vândut un galben din salba de la gât ca să-l dea la şcoală), cu mama bihoreancă de lângă Beiuş şi bunici harnici şi instruiţi, care locuiau la ţară, la Varadia (o localitate lângă Oraviţa), unde adesea venea în vacanţă.

La vârsta de 4 ani cânta pe o scenă cu public, într-o grădină de lângă Catedrală, o romanţă compusă de tatăl său: „Cruce albă de mesteacăn”, melodie pe care a cântat-o încă mulţi ani de-a lungul carierei sale. Pasiunea pentru muzică i s-a adâncit şi sporit o dată cu apariţia în casă a unui radio Telefunken, cumpărat de tatăl său, radio cum nu mai avea nimeni pe strada sa. Seara, se ascundea după un dulap, stingea lumina, şi cânta o dată cu Ioana Radu, Rodica Bujor şi Ion Luican.

Dar cum şcoala era şcoală şi muzica nu părea să constituie o profesie în sine, ci mai degrabă o pasiune, prin clasa a V-a îşi dorea să fie, de exemplu, profesor de limba română. Şi destinul chiar spre asta îl mână, astfel încât, după teminarea liceului, face Facultatea de Filologie şi ajunge să fie profesor şi să predea timp de 12 ani de zile.

Cu toate astea, ceea ce credea că se constituie într-o pasiune trecătoare – muzica populară – a devenit parte dominantă a activităţii sale sociale. Şi tot destinul avea să-i deschidă drumurile şi să-i facă line cărările. În 1978 părăseşte învăţământul ( la un moment dat recunoaşte că şi beneficiile materiale au câtărit în luarea deciziei, deoarece leafa sa pe o lună de 1200 de lei ca profesor, o lua într-o seară la o nuntă ca interpret!) şi se angajează la „Doina Oltului” din Slatina.

De atunci a început să scoată dicuri, posturile de radio au început să-i difuzeze din ce în ce mai des piesele, televiziunea îşi face şi ea treaba şi-l arată telespectatorilor îndrăgostiţi de muzica populară, numele său începe să fie din ce în ce mai cunoscut.

 Şi toate astea n-au rămas nerăsplătite (pe lângă multe altele), deoarece oficialităţile oraşului Timişoara şi cu acordul oamenilor în mijlocul cărora s-a născut, în semn de preţuire şi respect, în anul 2015, i-au conferit titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Timişoara.

Astăzi, cunoscutul şi îndrăgitul interpret împlineşte 80 de ani. Să-i urăm viaţă lungă, multă sănătate, bucurii alături de cei dragi, o toamnă liniştită şi frumoasă a vieţii şi să-i mulţumim pentru toate momentele de bucurie pe care ni le-a oferit prin cântecele sale. La mulţi ani, Tiberiu Ceia!

 

Alte stiri din Calendar

Ultima oră