Astăzi este ziua ta - Mihai Petre

28 Mar 2021 | scris de Paul Rogojinaru
Astăzi este ziua ta - Mihai Petre

Hărăzit cu un incontestabil talent, peste care a suprapus ani şi ani de muncă, atunci când este pe scenă sau în ring, Mihai Petre nu dansează. Pluteşte. Zboară. Este aproape imponderabil, de parcă legile fizicii n-ar mai funcţiona cu aceleaşi reguli precise şi la el.

Dar majoritatea oamenilor care se uită la televizor nu-l cunosc atât ca dansator, cât mai ales ca intransigentul, nemulţumitul, ciufutul fost jurat de la concursurile “Dansez pentru tine”, “Uite cine dansează”  ori “Românii au talent”.

S-a născut la 28 martie 1979, în Bucureşti, într-o familie de intelectuali, cu mama profesoară, familie care n-a avut nici o legătură cu dansul. Cum de mic a fost un spirit foarte competitiv, plăcându-i provocările, lupta, pe la 8 ani a început să ia cursuri de karate, pregătit să intre „în luptă”.

Dar cum programul de la şcoală nu i-a permis să meargă multă vreme la antrenamente, s-a mulţumit cu bătăile din spatele blocului, unde se mai „încingea” cu băieţii.

Îngrijoraţi, părinţii au căutat o cale ca năzdrăvanul să-şi poată consuma util energia. Şi salvarea a venit! Mama sa avea la şcoală o colegă care preda sportul şi care, în particular, lua lecţii de dans sportiv.

De aici le-a venit ideea să-l dea şi pe el la dans. Mihai s-a împotrivit, spunând că dansul e o treabă pentru fete, dar n-a avut încotro şi-a început lecţiile. Acum mulţumeşte părinţilor pentru insistenţa lor!

Curând a aflat că există competiţii pentru dans sportiv. În sfârşit, avea pentru ce să se bată! La primul concurs a luat locul 5. Excelent pentru un începător, jalnic pentru un tip ambiţios ca el. S-a mobilizat şi mai tare.

Şi-a găsit o parteneră cu care se potrivea şi, la 14 ani, era deja campion naţional la dans sportiv. A intrat apoi în circuitul competiţiilor internaţionale, a luat lecţii cu antrenori de marcă (a plătit chiar 150 de euro pentru 45 de minute!) şi-a ajuns să fie unul dintre cei mai „titraţi” dansatori de la noi.

În acelaşi timp şi-a văzut şi de şcoală şi, după liceu, a devenit student la ştiinţe politice, la SNSPA.

O cunoaşte pe dansatoarea poloneză Elwira Duda, fac echipă împreună, se pregătesc jumătate de an în România şi jumătate în Polonia, însă cum acest fapt devenea obositor, se hotărăsc să se stabilească în România, cu atât mai mult cu cât îşi deschisese, în 2001, un club de dans în Bucureşti.

Cum veniturile obţinute de la cursanţi erau extrem de mici, la un moment dat s-au gândit să plece, să muncească şi să locuiască în America. Numai că destinul a vrut altceva. Una dintre perechile pregătite de ei a obţinut rezultate absolut fabuloase, încât au decis să rămână şi să-i facă pe ei campioni.

Pe mai departe, în scurt timp, lucrurile au luat o şi mai bună întorsătură, Mihai apărând în show-ul „Dansez pentru tine” de la ProTv. Soarta îi surâde şi mai mult şi trece ca jurat şi la concursul „Românii au talent”, alături de Andra şi Adi Moisescu.

Încearcă apoi să facă acelaşi lucru şi la Antena 1, însă emisiunea nu are audienţă. Revine, însă, la ProTv, cu aceeaşi vervă ca la începuturi, fiind juratul concursului „Uite cine dansează”. Momentan, cum nu mai este in juriu la concursul “Românii au talent” si cum nu se pot face multe lucruei in pandemie, se ocupa de scoala lui de dans, mai 

Astăzi, carismaticul dansator împlineşte 42 de ani. Să-i urăm să aibă parte de tot ce e mai bun şi mai frumos pe lume, zile seninte şi fericire lângă cei dragi, infinite realizări profesionale şi să ne bucure pe mai departe cu dansul şi zâmbetul său fermecător. La mulţi ani, Mihai Petre!

Alte stiri din Calendar

Ultima oră