Astăzi este ziua ta - Mihai Georgescu (Bere Gratis)

02 Feb 2021 | scris de Paul Rogojinaru
Astăzi este ziua ta - Mihai Georgescu (Bere Gratis)

Îndrăgostiții de muzică rock (mai caldă, mai sensibilă, mai liniștită) de la noi îl cunosc ca fiind solistul trupei Bere Gratis, formație închegată din trupa Ghost, la 20 septembrie 1998.

Mihai Georgescu (Miță, pentru prieteni) s-a născut pe 2 februarie 1980, la București, și nu poți să vorbești despre el, fără să nu iei în calcul și formația la care activează ca vocalist.

Cum numele formației este „cu schepsis”, la debut, la primele concerte, undeva, într-o sală obscură de pe lângă strada Covaci, afișele erau cam așa „Vă invităm la data de...la ora...în sala...la Bere Gratis”. Și probabil că n-au fost puțini cei care au intrat în sala de spectacol cu gândul că vor sorbi o bere gratis!

De atunci, trupa s-a făcut cunoscută și a rămas printre preferințele publicului mizând exclusiv pe muzica în sine, fără excentricități (tatuaje la vedere, păr ori fețe vopsite, etc.), fără exagerări în ținuta vestimentară.

Membrii se comportă normal, se îmbracă normal, vorbesc normal, ba, dimpotrivă, au un bun simț exagerat (cum ar zice rockerii înrăiți). Susțin numeroase concerte, cântă în deschiderea unor trupe cu nume consacrate: Pasărea Colibri, Iris, Sfinx Experience; editează albume aproape anual.

În 2005, Miță se căsătorește cu realizatoarea de emisiuni radio și tv Liana Stanciu. Au împreună un înger de fetiță, Ana-Teodora, născută la 7 decembrie 2005, care, în primii ani de viață, a trecut prin anumite probleme de sănătate, din fericire terminate cu bine.

În urma celor întâmplate, dar și pentru că toți membrii trupei sunt foarte sensibili și atenți la problemele celor din jur, multe concerte au fost susținute în scop umanitar, încasările fiind oferite diferitelor fundații ori spitale de copii.

De exemplu, pentru a susține campania umanitară „Împreună pentru cei mici” destinată renovării blocului operator din Clinica de Chirurgie a Spitalului „Marie Curie”, din București, Bere Gratis a compus melodia „Mie îmi pasă de îngerii mei”, piesă interpretată împreună cu corul Accustic.

 Tot în 2012, Bere gratis a participat, în scop umanitar, la Gala Crucii Roșii Române, când a fost lansat proiectul „Puncte de prim ajutor în zone izolate”, membrii trupei devenind voluntari ai Crucii Roșii.

În rest, Miță cântă, se bucură de clipe liniștite alături de familie, îi place mai mult muntele decât marea, ascultă muzică, îi place să citească (Noica este preferatul lui), merge la teatru. Iar astăzi este ziua sa, ziua când împlinește 41 de ani. Drept pentru care îi urăm cu bucurie, la mulți ani, Miță, și multă Bere Gratis!

Alte stiri din Calendar

Ultima oră