Astăzi este ziua ta - Gheorghe Ifrim

18 Dec 2017 | scris de Dănuț Deleanu
Astăzi este ziua ta - Gheorghe Ifrim

Carismatic, cu mult umor, a început să fie cunoscut publicului larg ca membru al grupului umoristic “Vouă”, ori făcând parte din haioasa familie “Ai lu’ Gorobete”. Însă farmecul său a fost cel mai bine pus în valoare şi cel mai bine receptat de către telespectatori în serialul “Las Fierbinţi”, unde îl interpretează pe primarul Vasile.

Fără prezenţa sa, popularitatea şi calitatea serialului ar scădea, poate, la jumătate! Dar Gheorghe Ifrim nu este nici pe departe omul unui singur rol, al “primarului”, ci talentul său actoricesc este mult mai evident în rolurile făcute în filme precum: “Terminus Paradis”, “S-a furat mireasa”, “Domestic”, “După dealuri”, “Bucureşti Non Stop” ori “America, venim!”.

S-a născut la 18 decembrie 1971, în București, și în adolescență n-ar fi crezut o clipă că ar putea ajunge un actor atât de cunoscut și îndrăgit. Drept pentru care, după liceu, și-a dorit să facă Academia de Studii Economice, cu gândul că-i conferă o mai mare siguranță și stabilitate socială. Însă, la îndemnul lui Cătălin Naum, renunță la ASE ca să urmeze Academia de Teatru și Film din București.

Așadar, absolvă Facultatea de Teatru, în 1997, la clasa profesor Cătălin Naum. Azi, Gigi, cum îi spun prietenii, este angajat la teatrul „L.S. Bulandra”, însă mai poate fi văzut în spectacole și la Teatrul Național din București ori la Teatrul Nottara. În cinematografie, rolul domnului Mihăieș din „Domestic”, în regia lui Adrian Sitaru, i-a adus lui Gheorghe Ifrim o nominalizare la Premiile Gopo 2014 la categoria „cel mai bun actor într-un rol principal”.

Succesele obținute pe plan profesional și imensa popularitate de care se bucură grație serialului „Las Fierbinți” nu i-au luat mințile, cum se spune, deoarece are o maturitate biologică care-l echilibrează și o familie care-l susține.

„Familia mă echilibrează, am noroc cu ei. Nu este ușor de stat acasă cu un artist. Am văzut un reportaj cu Maradona, care spunea că nu are amintiri cu copiii lui când erau mici. Era pe cai mari, cu fotbalul. Mă gândesc la acest lucru și găsesc timp să stau de vorbă cu copiii mei, Ștefan și Cristian. Am o soție extraordinară, Maria Roxana Ifrim, care mă înțelege. E bine să ai și bani, să duci un trai decent, să nu fii sufocat de glorie, dar cea mai importantă este sănătatea”, spunea actorul într-un interviu în primăvara anului trecut.

Tot anul trecut a primit o nominalizare la Premiile Gopo, la categoria „cel mai bun actor principal”, pentru personajul Achim din „București NonStop”, în regia lui Dan Chișu. Ce-și dorește? „Îmi doresc să fac mai mult film. Cred că mai am multe de atătat. Un actor se maturizează după 35 de ani. O perioadă am făcut televiziune, am avut o emisiune frumoasă cu „Vouă”, cu Vizante, Cristian Crețu, Ionuț Ciocia. Acum joc în Las Fierbinți, un serial cu umor de calitate”.

Astăzi, îndrăgitul actor, primarul Vasile, împlinește 46 de ani. Să-i urăm numai de bine, multă sănătate, bucurii lângă cei dragi, zile fericite, și să ne bucure pe mai departe cu rolul său încântător din Las Fierbinți și alte roluri principale în filmele în care va fi distribuit. La mulți ani, Gheorghe Ifrim!

 

Alte stiri din Calendar

Ultima oră