Astăzi este ziua ta - Ecaterina Szabo

22 Ian 2021 | scris de Dănuț Deleanu
Astăzi este ziua ta - Ecaterina Szabo

Fostă mare sportivă, supranumită “a doua Nadia Comăneci” ori “păpuşa de la Los Angeles”,  Ecaterina Szabo a strălucit realmente în zona de vârf a gimnasticii mondiale, pe la mijlocul anilor 1980.

Născută pe data de 22 ianuarie 1968, în localitatea Zagon, județul Covasna, micuța Kati a început să practice gimnastica de la vârsta de 6 ani, la școala din Onești, sub îndrumarea antrenorilor Bela și Marta Karoly.

Antrenamentul excesiv de riguros, disciplina continuă, hrana limitată și chiar bătăile antrenorilor (evident, toate pățeau asta!) au pus-o de multe ori în postura de a renunța la gimnastică. Bine că n-a făcut-o, fiindcă, după câțiva ani de muncă, au început să apară rezultatele!

Astfel, tânăra s-a remarcat ca sportivă talentată, reușind rezultate excepționale (în 1980, Campionatul European de Tineret, Lyon – 4 medalii de aur – paralele, bârnă, sol, sărituri; 1982, Campionatul European de Tineret, Ankara – 2 medalii de aur – individual compus, sol, argint la paralele și bronz la sărituri).

Însă momentul de glorie a fost la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, în 1984, când URSS și țările comuniste au boicotat competiția, mai puțin România. Principala rivală de atunci a lui Kati a fost Mary Lou Retton, antrenată chiar de Bela Karoly, fugit în 1981 în SUA.

După mai multe șicane, atât din partea organizatorilor (au stins lumina 10 min. înainte de exercițiul acesteia, în sectorul în care trebuia să evolueze), cât și a arbitrilor care au umflat notele lui Ratton, sportiva noastră a pierdut aurul la individual compus. S-a întors, însă, acasă cu patru titluri olimpice (bârnă, paralele și sărituri, plus aurul pe echipe) și o medalie de argint (sol).

După uimitoarea victorie a gimnastelor noastre împotriva celor sovietice de la Campionatul Mondial din 1987, Katy se retrage din viața sportivă și urmează cursurile Facultății de Educație Fizică și Sport din București, devenind antrenoare la Deva după absolvire.

În 1991, se căsătorește cu Cristian Tamaș, fost membru al echipei de caiac și, din 1992, se stabilește la Chamaliers, în centrul Franței. Are doi băieți frumoși, pe care-i iubește ca pe ochii din cap, care au motivat-o să treacă peste toate necazurile ce au încercat-o (inclusiv o operație grea de hernie de disc).

 "N-am rămas cu nici un beneficiu financiar după atâția ani de gimnastică. Am reînceput de la zero. Am realizat totul pe picioarele mele. Am obținut licența de antrenor și am profesat la Deva, unde am descoperit câteva talente.

Am plecat în Franța cu soțul meu și ne-am stabilit în localitatea Chemallieres, unde am profesat ca antrenor. Aici mi s-au născut copiii, Lorenzo și Zeno. La școală, pe Lorenzo l-au rugat să numească un erou, iar el m-a numit pe mine. Pentru astfel de momente merită să trăiești", spunea mai demult Kati Szabo.

În anul 2000, Ecaterina Szabo și-a primit locul meritat în istoria gimnasticii mondiale, fiind inclusă în Hall of Fame-ul rezervat marilor gimnaști ai lumii. Nici foștii ei consăteni din Zagon n-au stat cu mâinile în sân. Au deschis un muzeu cu toate trofeele ei, iar școala din localitate și Sala de sport din Sfântu Gheorghe îi poartă numele, ca semn al recunoștinței pentru meritele sale.

Astăzi, de ziua ei, cu siguranță se bucură în locuința sa din Franța alături de familia, care acum valorează pentru ea mai mult decât toate medaliile de aur din lume. La rându-ne, urăm fostei mari sportive sănătate și cât mai multe bucurii alături de cei dragi. La mulți ani, Ecaterina Szabo!

 

Alte stiri din Calendar

Ultima oră