Fabuloasa Românie. Minuni olteneşti. Cum a făcut Cel Sfânt podul de la Ponoarele

28 Apr 2020 | scris de Dănuț Deleanu
Fabuloasa Românie. Minuni olteneşti. Cum a făcut Cel Sfânt podul de la Ponoarele

Întinsă peste dealuri domoale, compusă din nu mai puţin de 14 sate, comuna Ponoarele, judeţul Mehedinţi, pare să fi avut întâietate în ochiul, mâna şi mila Creatorului atunci când s-a hotărât să binecuvânteze pământul cu minunăţiile sale.

Căci aici stau rânduite pentru orice curios Podul lui Dumnezeu, Biserica din lemn, Complexul carstic, Câmpul de Lapiezuri, Lacul Zăton, Peştera Ponoarele, Peştera Bulba, Pădurea de liliac (cea mai întinsă din ţară, cca 20 hectare) şi Cheile Bălutei. Iar dintre toate minunăţiile de aici, cea mai accesibilă şi de neocolit este cea care poartă în sine numele Creatorului: Podul lui Dumnezeu. 

Tehnic vorbind, Podul Natural de la Ponoarele este unicul pasaj natural rutier funcțional la nivel național, traversat de DJ 67 Baia de Aramă – Drobeta Turnu-Severin, fiind un vestigiu al Peșterii Podului ce a rezultat prin surparea tavanului acesteia. Este cel mai mare pod natural al țării și al doilea ca mărime din Europa (30 m lungime, 13 m lățime, 22 m înălțime și 9 m grosime), dar singurul din lume deschis traficului rutier (inclusiv de mare tonaj).

Ca alcătuire petrografică prezintă o structură masivă de calcare stratificate în bancuri de 1-2 metri, arcada din aval aflându-se într-o stare de conservare mult mai bună decât cea din amonte.

Legendele spun, însă, altceva. Pe vremea când Dumnezeu cobora pe pământ să-și treacă în revistă propria-i creație, poposind pe locurile unde azi este comuna Ponoarele, se opri în fața unei viroage, unde curgea sprințar un pârâu grăbit să ajungă la Dunăre.

Și, ca să nu-și ude sandalele prăfuite, făcu Cel de Sus un semn cu toiagul, de se-nchegă pământul cu tăria unui munte de granit, lăsând apele să-l străpungă la rădăcină. De atunci, oamenii îl știu ca fiind „Podul lui Dumnezeu”.

Ca să nu clevetească muritorii de rând și nici îngerii înalturilor că Prea Sfântul și-a făcut pod peste ape, doar așa, pentru utilitate personală, Dumnezeu a hotărât ca în preajmă oamenii să-și ridice trainică așezare, să-i poată bate cu pasul podul, în sus și-n jos, mândri că le e dat să „calce în picioare” creația divină. Căci oricare oltean crede că e mai cu moț decât alții!

Harnici și guralivi nevoie mare și-au întins așezarea la poalele munților Mehedinți, construind case mândre și crescând copii isteți, toate sub oblăduire cerească. Iar cine vine la Ponoarele simte că e, oarecum, în preajma unei guri de Rai, deși aici totul se încheagă într-o sumă omogenă a contradicțiilor.

Liniștea pădurilor adânci contrastează cu fondul sonor creat de verva orală a oltenilor, atmosfera calmă creată de apropierea munților, cu rapiditatea în mișcări a acestora, ariditatea locurilor, cu căldura cu care ești întâmpinat, dacă vrei să le treci pragul. Și vor ști să te omenească și să te zăpăcească prin permanenta lor voie bună.

 Au livezi de pruni din care fac țuica, ce-ți deschide pofta de mâncare, și grădini plantate cu viță-de-vie ca să-ți asigure licoarea roșie parfumată, care încheie (cu lăutari!) o masă copioasă. Oricum nu veți scăpa până nu veți merge împreună să pășiți pe „Podul lui Dumnezeu”, al doilea pod natural ca mărime din Europa, și să vă umpleți brațele cu crengi de liliac culese din cea mai mare pădure de acest gen din țara noastră.

 

Alte stiri din Calatorii

Ultima oră