Concurs de sanie în miez de vară

01 Iul 2016 | scris de Sorin Anghel
Concurs de sanie în miez de vară

Deschis săptămâna trecută, complexul de vara Arena Platos va găzdui sâmbătă un concurs de sanie, ocazie cu care cei cărora le este dor de iarnă şi nu şi-au hrănit de multă vreme pofta de adrenalină se pot întrecere pentru premii cât se poate de atrăgătoare.

Programul zilei de concurs începe cu înscrieri şi antrenamente, programate între orele 10 şi 12. La ora 12 vor avea loc antrenamentele oficiale, în care concurenţii se vor putea acomoda cu sania, cu sistemul de frânare şi vor studia traseul de concurs după care la ora 13 va începe competiţia propriu-zisă. Concursul este structurat pe două categorii de vârstă, 7-14 ani şi peste 14 ani.


Complexul de vara Arena Platos Păltiniş şi-a deschis porţile weekend-ul trecut. În fiecare sfârşit de săptămâna, cei mici dar şi cei mari au acum o paleta largă de activităţi la dispoziţie pentru a se putea bucura de aerul curat al munţilor Cindrel şi fără să se plictisească. Aproape 20 de atracţii diferite, de la tiroliana la trasee de bicicletă, de la bile imense de zorbing la sărituri spectaculoase pe bagjump, oferă amuzament pentru toate categoriile de vârstă.

Alte stiri din Calatorii

Ultima oră