Plajele de pe Litoral vor fi extinse. Ce staţiuni sunt vizate

19 Sep 2016 | scris de Gabriela Antoniu
Plajele de pe Litoral vor fi extinse. Ce staţiuni sunt vizate

În prima etapă a proiectului, cu o valoare de peste 1 miliard de lei, se vor realiza lucrări în zonele Stăvilare (Edighiol, Periboina), Mamaia, Tomis, Agigea și Eforie, anunţă Executivul într-un comunicat. În cea de-a doua etapă vor fi efectuate lucrări în zonele Costinești, Olimp, Jupiter-Neptun, Balta Mangalia-Venus-Aurora, Mangalia-Saturn și zona 2 Mai. Pentru etapa a doua urmează să fie identificate surse de finanțare.

"Prin implementarea proiectului se va realiza protecția litoralului Mării Negre pe teritoriul României de efectele eroziunii costiere prin dezvoltarea unui program de lucrări specifice care au în vedere reabilitarea și protejarea liniei țărmului, a terenurilor adiacente și a ecosistemelor de uscat și marine.

De asemenea, se urmărește protejarea infrastructurii economice și a obiectivelor sociale periclitate de procesele de eroziune marină. Realizarea proiectului, prin mărirea zonelor de plajă, va duce la creșterea potențialului turistic și la creșterea numărului de turiști și vizitatori în aceste zone", susţine Guvernul.

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră