Un abonat Telekom a reușit să vorbească la mobil MAI MULT DE 24 DE ORE ÎN NUMAI 24 DE ORE! (AUDIO)

28 Ian 2016 | scris de Cristi Semeghin
Un abonat Telekom a reușit să vorbească la mobil MAI MULT DE 24 DE ORE ÎN NUMAI 24 DE ORE! (AUDIO)

"Ați vorbit mai mult de 24 de ore în mai puțin de 24 de ore în rețeaua Vodafone, ați adus prejudicii companiei, ați afectat serviciile companiei", a fost explicația prin care reprezentanta Telekom încerca să elucideze motivul pentru care clientului respectiv i-a fost suspendat serviciul de voce, deși contractul său era clar fără limite.

Nedumerit, cum ar fi fost oricare dintre noi pus în aceeași situație, abonatul n-a reușit nici să înțeleagă de unul singur și nici să obțină un răspuns direct de la Telekom despre modul în care a fost posibil ca aici, în universul nostru cvadri-dimensional, convorbirile sale au putut depăși cele 86,400 de secunde ale celor 24 de ore dintr-o zi pământeană.

Telekom, răspunzând solicitării gândul.info, sare cu precizările care să facă lumină în mințile noastre mai metaforice, depărtate de pragmatismul binar instituit într-o rețea în care limbajul e binar, 0 și 1.

Așadar, Telekom a sesizat că în rețea se produc o serie de evenimente care nu fuseseră luate în calcul în nicio simulare anterioară punerii în practică a abonamentului cu "de toate", cel de tip "nelimitat".

Astfel, clienții "nelimitați" s-au dedat, din punctul lor de vedere absolut natural, din cel al Telekom, în mod deșănțat, la folosirea excesivă a funcțiilor de apel în așteptare sau conferință, modalitate prin care de exemplu o conferință își putea dubla durata fizică prin înmulțirea timpului scurs cu numărul de participanți.

Cum prejudicile financiare aduse companiei de acești clienți erau cât se poate de evidente, Telekom a luat decizia dea lua măsura de a restricționa accesul clienților care au folosit în mod excesiv funcțiile menționate anterior, nu de la o dată ulterioară, după ce li s-ar fi explicat ceea ce înseamnă cu adevărat "nelimitarea" din punctul de vedere al companiei germane.

De aici încolo, totul e limpede și probabil că va fi replicat și de celelalte companii care duc vorba între noi în 3 sau 4G, nelimitarea ține cât vor ei iar timpul e la fel de relativ ca în lucrările lui Einstein, nu!?

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră