Tensiunile continuă la Spitalul de la Suceava: cadrele medicale dau în judecată conducerea militară

08 Apr 2020 | scris de A.A.
Tensiunile continuă la Spitalul de la Suceava: cadrele medicale dau în judecată conducerea militară

Mai multe cadre medicale de la Spitalul Județean ”Sf. Ioan cel Nou” Suceava au contactat un avocat pentru a-i aduce la cunoștință că nu le sunt respectate drepturile la protecția vieții și la exercitarea profesiei în mod corect. Acuzațiile vin în contextul în care conducerea militară a spitalului a decis plasarea în carantină instituționalizată a tuturor personalului medical pe o perioadă de minimum 14 zile, precizează Monitorul de Suceava.

Daniel Ionașcu, avocatul bucureștean la care au apelat mai bine de 20 de cadre medicale sucevene, spune că a fost încheiat deja un contract și că va face toate demersurile pentru ca medicii și asistentele de la Spitalul Județean să nu mai lucreze sub presiunea că se vor alege cu dosare penale.

”Oamenii mi-au spus că au o frică teribilă de tot ceea ce se petrece în spital și de măsurile impuse de conducerea militară. Se tem de relația cu actuala conducere și spun că se simt de parcă ar fi soldați”, a arătat avocatul Daniel Ionașcu.

Acesta a mai precizat că testarea sau retestarea întregului personal medical de la Suceava este una dintre necesități.

”Oamenilor li s-a transmis că vor fi duși în carantină la căminele Universității, dar ei nu au nici o garanție că unul dintre ei nu este pozitiv și explozia de cazuri de îmbolnăviri din spital de acum două săptămâni nu se va muta în zona de carantină. Tocmai de aceea, în cursul zilei de miercuri îl voi informa pe ministrul de Interne despre situația de la Suceava. Cadrele medicale au dreptul la protecția vieții și de a-și exercita profesia în condiții optime atât pentru ele, cât și pentru pacienți”, a declarat avocatul Daniel Ionașcu.

Generalul-maior în rezervă Ionel Oprea: ”Eu trebuie să creez un nucleu de oameni sănătoși”

Generalul-maior în rezervă Ionel Oprea, ministru secretar de stat în Ministerul Sănătății și coordonator al activității Spitalului Județean Suceava după militarizare, nu s-a arătat deranjat de demersul cadrelor medicale de a contacta un avocat.

”Noi avem Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Suceava prin care ni se cere să impunem carantină pentru tot personalul medical. Avocații pot spune și pot face tot ceea este legal, dar aici este un focar de infecție, iar datoria mea este să creez un nucleu de oameni sănătoși care să poată lupta împotriva pandemiei. Eu știu că sunt deja cadre medicale care stau de mai mult timp în spații hoteliere, așa încât nu înțeleg de unde această nemulțumire”, a arătat generalul-maior în rezervă Ionel Oprea.

Potrivit acestuia, în spitalul din Suceava sunt internate acum aproape 600 de persoane confirmate cu COVID-19, iar personalul medical testat și retestat a ajuns acum la 370 de persoane, cu aproape 100 în plus față de ziua de luni.

Tensiunile de la Suceava au fost comentate și de ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. Acesta este de partea conducerii militare a spitalului și a spus că ”dacă e nevoie medicii trebuie să fie soldați ai sistemului sanitar”, transmis de Monitorul de Suceava.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră