Târguri de Sfântul Ilie la Muzeul Național al Satului și la Muzeul Țăranului Român

17 Iul 2020 | scris de A.V.
Târguri de Sfântul Ilie la Muzeul Național al Satului și la Muzeul Țăranului Român

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” și Muzeul Țăranului Român, din București, organizează, la sfârșitul săptămânii, câte un târg de produse tradiționale dedicat Sfântului Ilie, cel mai important sfânt al verii în calendarul religios.

Vizitatorii vor putea cumpăra produse artizanale și bunătăți de casă, iar copiii vor putea participa la ateliere de creație, momente muzicale, teatru de umbre.

La Muzeul Satului, târgul se intitulează „Iarmaroc de Sf. Ilie” și se desfășoară sâmbătă și duminică, între orele 09:00 și 19:00.

În ambele zile vor avea loc câte două spectacole gratuite pentru copii: de la ora 11:00, la Sala Victor Ion Popa, teatrul de umbre „Legenda Sfântului Ilie”, iar de la 17:00, pe Scena Dumitra, spectacolul muzical „Înşir’te mărgărite”, adaptat după versurile lui Victor Eftimiu de Teatrul Muzical Ambasadori.

Sâmbătă, la ora 13:00, meșterul Constantin Mischiu din Horezu va organiza la Gospodăria Clopotiva un atelier de olărit. În aceeași zi, de la ora 15:00, la Gospodăria Moișeni, scriitoarea Cristina Andone lansează volumul „Cartea bunătăţii. Povești din Ardeal”, publicat la Editura Univers. Duminică, la ora 16:00, artista populară Doina Lavric își lansează CD-ul „Povestea Soarelui” pe Scena Dumitra.

Târgul de Sfântul Ilie de la Muzeul Țăranului Român începe vineri și continuă până duminică, între orele 10:00 și 18:00. Meșteșugarii vor pune în vânzare obiecte din lemn, ceramică, țesături, împletituri și altele asemenea.

Vizitatorii vor putea cumpăra jucării, podoabe, ouă încondeiate, icoane, obiecte vestimentare, prăjituri și băuturi de casă, produse apicole sau remedii naturiste.

La Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, intrarea costă 15 lei pentru adulți, 8 lei pentru pensionarii care prezintă talonul de pensie și 4 lei pentru elevii și studenții cu documentele vizate la zi.

Prețul intrării la târgul de la Muzeul Țăranului Român este de 8 lei pentru adulți, 4 lei pentru pensionari și 2 lei pentru elevi și studenți, posesori ai cardului Euro 26 și persoane cu nevoi speciale.

Foto credit: Facebook / Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră