UPDATE: Metrorex nu închide staţia Piața Victoriei, cum a cerut ANPC

28 Ian 2016 | scris de Cristi Semeghin
UPDATE: Metrorex nu închide staţia Piața Victoriei, cum a cerut ANPC

"Din primele verificări efectuate de Metrorex, prin vizionarea înregistrărilor de pe camerele îndreptate spre peron din staţia Piata Victoriei 1 şi Piaţa Victoriei 2, nu s-au identificat incidente de genul semnalat de reclamantă şi nici nu s-a primit la Metrorex o reclamaţie în acest sens", susţin reprezentanţii companiei, într-un comunicat.

Conform acestora, distanţa dintre tren şi marginea peronului variază de la staţie la staţie în funcţie de razele de curbură ale acestora, conform instrucţiei de norme şi toleranţa specifică şi instrucţiei de mişcare referitoare la gabaritul trenurilor.

Ei mai spun că Metrorex are regulile de călătorie cu metroul afişate în toate trenurile şi staţiile, "pentru informarea corectă a călătorilor". "Toate datele de mai sus au fost prezentate şi explicate inspectorilor ANPC în cadrul întâlnirii de astăzi, 28 ianuarie 2016 (intre ora 11:45 si 13:35). Totodată, precizăm că în cadrul discuţiilor nu au fost identificate măsuri pe care ar urma să le ia Metrorex şi în niciun caz aşa cum s-a prezentat în mass-media - închiderea vreunei staţii de metrou", se mai arată în comunicat.

ANPC a dispus închiderea staţiei de metrou Piaţa Victoriei după ce a primit o plângere din partea unei călătoare, care și-a prins piciorul în spațiul dintre garnitura de metrou și marginea peronului iar inspectorii săi au efectuat o verificare la fața locului.

ANPC a aplicat Metrorex o amendă contravențională de 20.000 lei pentru prestarea de servicii care puteau pune în pericol siguranța consumatorilor și a dispus măsura de oprire temporară a prestarii serviciului până la remedierea deficiențelor, indică un comunicat al instituției, citat de Antena 3.

ANPC susține că este obligatoriu ca Metrorex să nu mai folosească stația de metrou Victoriei până când nu se va remedia deficiența. ”Fie vor prelungi peronul, fie vor atașa de garnitura de metrou un dispoztiv, astfel încât să se prelungească până în apropierea trenului de metrou”, a explicat directorul ANPC, Paul Anghel la Antena 3. El El a mai precizat că amenda este doar o măsură complementară care poate fi contestată de Metrorex, în schimb, decizia închiderii stației de la Victoriei este obligatorie.

Șeful ANPC a mai declarat că și alte stații de metrou s-ar putea să se găsească în aceeași situație. Potrivit ANPC, decizia trebuie pusă cât mai repede în aplicare, însă până în acest moment nu se poate preciza dacă Metrorex s-a conformat măsurii.

 

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră