Un schior a murit după ce s-a accidentat pe una dintre pârtiile de la Voineasa

12 Feb 2016 | scris de Sorin Anghel
Un schior a murit după ce s-a accidentat pe una dintre pârtiile de la Voineasa

Clipe de coșmar pentru turiștii care și-au petrecut vacanța școlară pe pârtiile de la Voineasa, din județul Valcea. Cu puțin timp înainte de pranz, un schior foarte bun a ieșit de pe pârtiile marcate, și-a agățat coada unuia dintre schiuri de rădăcina unui copac și s-a izbit deosebit de violent de un ciot al unui arbore ce a fost tăiat atunci cand a fost amenajat domeniul schiabil de pe malul lacului Vidra.

Impactul a fost unul deosebit de violent. Salvamontiștii au intervenit rapid și au cerut ajutorul celor de la SMURD. Adrian Dorin Moldoveanu, din Alba Iulia, a murit însă în drum spre spitalul din Rm. Valcea. Aflat într-un loc destul de izolat, domeniul schiabil Ski Resort Transalpina oferă peisaje demențiale, însă nu poate reprezenta o destinație de schi veritabilă atâta timp cât unitățile de cazare sunt situate la cel puțin o oră de baza pârtiei, iar până la cel mai apropiat spital nu ajunge nimeni în mai puțin de două ore.

Incidentul de astăzi vine la o zi după ce inspectorii ANAF au dat amenzi de 100.000 de lei celor ce desfășoară activități comerciale la Ski Resort Transalpina și nu eliberează bon fiscal. Au fost sancționați simpli instructori de schi, dar și societățile care administrează centrul de închirieri echipamente de la baza muntelui sau barul din vârful pârtiilor.

Nu este singura veste tragică pe care schiorii de la noi din țară au primit-o în această săptămână. Luni, un roman care se afla in vacanta la schi in Bulgaria, in vestita statiune Bansko, a murit in urma unui accident pe munte. La fel ca și în cazul lui Adrian Dorin Moldoveanu, compatriotul nostru decedat la sud de Dunare se afla într-o zonă interzisă schiatului.

 

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră