Renate Weber este noul Avocat al Poporului

26 Iun 2019 | scris de A.V.
Renate Weber este noul Avocat al Poporului

Renate Weber, propusă de ALDE, este noul Avocat al Poporului, conform deciziei luate miercuri de plenul Camerelor reunite, relatează News.ro.

Renate Weber a declarat, miercuri, la Parlament, că în privinţa atacării ordonanţelor de urgenţă trebuie făcută o analiză în fiecare caz, dar că ea doreşte ca instituţia să devină mai activă şi mai prezentă în societate în legătură cu respectarea drepturilor şi libertăţilor.

„Cred că trăim o perioadă de timp în care văd - nu doar în România, am constatat acest lucru şi la nivel european - o delăsare din partea cetăţenilor când e vorba de drepturile lor”, a spus Renate Weber.

Weber îl înlocuieşte pe Victor Ciorbea, al cărui mandat s-a încheiat.

USR l-a propus pe Peter Eckstein Kovacs, fost consilier prezidenţial în mandatul lui Traian Băsescu, susţinut şi de PNL şi UDMR.

PMP a avut propriul candidat pentru funcţia de Avocat al Poporului, Constantin Cătălin Voinea-Mic.

Renate Weber a activat în societatea civilă din anii '90, militând pentru respectarea drepturilor omului şi fiind inclusiv preşedintele Fundaţiei pentru o Societate Deschisă.

În decembrie 2004, a devenit consilier prezidenţial al preşedintelui Traian Băsescu, demisionând după un an.

A devenit europarlamentar în anul 2007, candidând pe lista PNL, partid din partea căruia a obţinut şi următoarele două mandate, în 2009 şi 2014.

Deşi PNL a trecut de la liberalii europeni la PPE, Renate Weber a decis la sfârşitul anului 2014 să revină în grupul ALDE din Parlamentul European. Ulterior, ea a fost exclusă din PNL, iar de atunci a activat ca eurodeputat independent în grupul ALDE.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră