Preşedintele Comisiei SRI: „Protestele sunt manipulate. Problema sau întrebarea ar fi cine le manipulează“

09 Feb 2017 | scris de Mara Răducanu
Preşedintele Comisiei SRI: „Protestele sunt manipulate. Problema sau întrebarea ar fi cine le manipulează“

 Adrian Ţuţuianu, preşedintele Comisiei de control al SRI, a declarat astăzi după audierea directorului Eduard Hellvig şi a ministrului Carmen Dan, că protestele sunt "manipulate", precizând că este o concluzie personală, bazată pe informaţiile adunate din "presă", potrivit cărora 85% din protestatari nu au citit Ordonanţa 13.

Întrebat dacă s-a ajuns la o concluzie după audierile din Comisia pentru controlul SRI privind protestele, şi dacă ele sunt manipulate, Ţuţuianu a răspuns afirmativ. "Evident că sunt manipulate. Problema sau întrebarea ar fi cine le manipulează. Cred că ăsta e răspunsul. S-au discutat foarte multe lucruri în comisie, eu v-am oferit informaţia care poate fi adusă public", a spus el, citat de news.ro.  Întrebat dacă aceasta este opinia SRI, Ţuţuianu a răspuns că el nu a făcut această afirmaţie şi nu doreşte să intre în acest "joc". Întrebat însă a cui este această părere şi pe ce se susţine, Ţuţuianu a afirmat: "E, dacă vreţi, o concluzie personală, ca să închidem subiectul".

Preşedintele Comisiei a fost întrebat şi în ce calitate face această afirmaţie, dacă este ca oficial al Comisiei sau ca membru PSD, el spunând că nu se împarte "în mai multe bucăţi". Ţuţuianu a spus că s-a discutat şi despre protestele de la Palatul Cotroceni. "S-a discutat şi despre protestele de la Cotroceni, în contextul general al protestelor din ţară", a afirmat el. Întrebat dacă sunt manipulate şi acestea, Ţuţuianu a revenit la protestele din Piaţa Victoriei. "Dumneavoastră vi se pare că nu există o manipulare în condiţiile în care peste 85% din cei care sunt în piaţă nu au citit Ordonanţa? Dacă vrem să discutăm serios, că văd că dacă dau răspunsuri un pic mai oficiale nu le înţelegeţi foarte bine", a spus el. Ţuţuianu a precizat că are aceste informaţii "din ce scrie presa".

 

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră