Operațiunea MONSTRUL. Comunicat ANTOLOGIC al Poliției despre pericolele ce ne pândesc...la pescuit

18 Iun 2016 | scris de Sebastian S. Eduard
Operațiunea MONSTRUL. Comunicat ANTOLOGIC al Poliției despre pericolele ce ne pândesc...la pescuit

Nu știm dacă următorul comunicat s-a vrut o acțiune de PR. Sau dacă cel care l-a scris (și l-a aprobat) crede că poate fi realmente util, ca avertisment, celor care se duc la pescuit. Cert este că ce a ieșit este un comunicat semididactic, cu valențe de glumă, cu umor (unii ar zice  voluntar, alții ar fi de altă părere), demn pe alocuri de un text umoristic al trupei Divertis. Oricum, poliția e cu noi, atâta vreme cât “compunerea” se termină cu tradiționalul FIR INTINS!

Să urmărim comunicatul...

AVEȚI GRIJĂ ÎN LOCURILE UNDE MERGEȚI LA PESCUIT! Pescuitul este un hobby de relaxare, de evadare din mediul de zi cu zi, de odihnă și satisfacție în mijlocul naturii, dar nu trebuie să uitați că pericolele și accidentele pot apărea peste tot.

Pentru a evita pericolele de orice fel, Poliția Română vă recomandă:

Nu consumați alcool în exces, mai ales noaptea, sau dacă doriți să plecați cu barca la pescuit;

Nu plecați obosiți cu barca la pescuit, puteți adormi și nu puteți observa la timp o altă ambarcațiune care se apropie de voi, putând să vă răsturnați și îneca;

Nu săriți de pe mal în barcă cu picioarele umede, puteți aluneca și să vă accidentați grav;

Pescuiți cu grijă în zona malurilor abrupte, un pește mare poate avea puterea să vă dezechilibreze, să vă loviți și să cădeți în apă;

Atenție la pietrele ude, sau pline cu mușchi de apă, sunt foarte periculoase;

Nu aruncați în iarbă cârligele, vă puteți răni prin înțepături și tăieturi, sau să vă împiedicați;

Nu montați corturile aproape de șosele sau în curbe, deoarece riscați ca, din cauze diferite, un conducător auto să iasă în afara părții carosabile, sau în locuri unde pot cădea copaci, stânci ori puteți fi surprinși de alunecări de teren, în urma unei ploi torențiale;

De asemenea, semnalizați-vă locația cu triunghiuri reflectorizante și cu lumină de veghe și folosiți mașinile ca scut, între cort și șosea.

FIR ÎNTINS!

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră