Parchetul General cere ANI verificarea averii lui Traian Băsescu

13 Feb 2017
Parchetul General cere ANI verificarea averii lui Traian Băsescu

Acuzaţiile de spălare de bani aduse lui Traian Băsescu în legătură cu încheierea mai multor contracte de vânzare-cumpărare a unor imobile au fost clasate, cauza fiind disjunsă pentru fals în declaraţii. Procurorii au cerut ANI să facă verificări, potrivit unei informații în exclusivitate difuzate de agenția Mediafax.

Surse oficiale au declarat pentru agenţia de presă Mediafax că dosarul a fost clasat deoarece nu s-au găsit probe potrivit cărora fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, ar fi obţinut sume de bani ca rezultat al unor infracţiuni.

Anchetatorii au disjuns însă dosarul pentru fals în declaraţii, în cauză fiind sesizată Agenţia Naţională de Integritate (ANI) pentru verificări având în vedere că sumele menţionate în dosar nu apar în declaraţiile de avere ale fostului preşedinte, au declarat aceleaşi surse pentru agenţia de presă.

Pe 6 mai 2016, Parchetul General a anunţat oficial că Traian Băsescu este cercetat pentru spălare de bani, faptă care ar fi fost comisă în perioada octombrie 2000 - mai 2005, prin încheierea succesivă a mai multor contracte de vânzare-cumpărare a unor imobile.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră