Trenurile care vin de la mare au întârzieri, se circulă pe un fir între Lehliu și Fundulea

11 Aug 2016 | scris de Cristi Semeghin
Trenurile care vin de la mare au întârzieri, se circulă pe un fir între Lehliu și Fundulea

"Începând cu ora 19, din cauza unui incendiu în Sala Releelor din Gara Săruleşti, circulaţia feroviară a fost întreruptă până în jurul orei 21. 30. Mai multe trenuri de călători au fost oprite. Pasagerii care au legături din Bucureşti vor fi redistribuiţi la trenuri potrivite pentru a ajunge la destinaţii în siguranţă. La acest moment, între Lehliu şi Fundulea circulaţia se desfăşoară pe un singur fir, la cale liberă", anunţă CFR Călători, pe pagina de Facebook.

Trenurile care vin de la mare au întârzieri de până la două ore, a declarat, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al companiei, Alina Predescu, precizând că niciun tren nu mai este blocat.

Alina Predescu a mai spus că incendiul de la Săruleşti a afectat şi comunicaţiile interne ale companiei, în acest moment ele realizându-se doar prin intermediul telefoanelor mobile.

La rândul său, CFR SA a informat că în jurul orei 18,50, în staţia Săruleşti s-a produs o degajare de fum în sala de relee, care a dus la scoaterea din funcţiune a instalaţiei de centralizare electronică.

"La faţa locului s-au deplasat organele de specialitate aparţinând CFR SA şi echipajul ISU. Până la remedierea defecţiunii circulaţia trenurilor se face la cale liberă, cu ordin de circulaţie, fără a se înregistra întârzieri majore. Până la această oră sunt afectate opt trenuri de călători. Circulaţia se desfăşoară în condiţii de siguranţă şi echipele de intervenţie ale CFR SA acţionează pentru remedierea defecţiunii în cel mai scurt timp", a anunţat CFR SA.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră