Executat silit, fără proces, dacă nu-ți plătești facturile la căldură și gunoi!

25 Noi 2016 | scris de Cristi Semeghin
Executat silit, fără proces, dacă nu-ți plătești facturile la căldură și gunoi!

Actul normativ stabilește că facturile menționate vor fi considerate titluri executorii și, în cazul neplatei lor, nu va mai fi necesar un proces pentru a se ajunge la executarea silită, informează avocatnet.ro.

Noile prevederi stabilesc că "factura emisă pentru serviciile de utilităţi publice constituie titlu executoriu", fiind vorba de serviciile de alimentare cu apă, cu căldură, de canalizare şi de salubrizare. Astfel, persoanele care nu-şi achită la timp facturile pentru aceste servicii vor putea fi executate silit fără să mai fie necesară acţionarea lor în instanță.

Totuşi, această modificare nu vizează toate serviciile enumerate, ci doar furnizarea căldurii în sistem centralizat şi salubrizarea, din cauza faptului că facturile de apă şi canalizare deja sunt titluri executorii, încă din 2015, prin modificările aduse la Legea nr. 241/2006.

O altă modificare semnificativă referitoare la facturile pentru apă, canalizare, căldură şi gunoi va fi reducerea perioadei în care cetăţenii pot achita aceste servicii. Astfel, facturile vor trebui plătite în cel mult 15 zile calendaristice de la emitere și nu lucrătoare cum era reglementat până acum.
Este de precizat faptul că termenul scadenței facturii va curge din momentul emiterii sale, care nu este neapărat cea a primirii, dacă e cazul unei facturi trimise prin poștă.

De asemenea, furtul de apă şi de agent termic din sistemele publice de alimentare va deveni infracţiune şi se va putea pedepsi conform Codului penal.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră