Elena Udrea și mesajul care nu e tatuaj, e cu pixu'! (FOTO)

08 Aug 2016 | scris de Cristi Semeghin
Elena Udrea și mesajul care nu e tatuaj, e cu pixu'! (FOTO)

Detașat de tonul sobru și criptat al comunicatelor ministeriale, cum mai trec anii, cum se schimbă moravurile, nivelul de comunicare publică al Elenei Udrea s-a dedat deșănțat modalități de exprimare absurde.

Cum e și cea mai recentă postare, în care fostul politician facilitează întâlnirea privirilor fanilor săi cu torsul său pe care cineva, cu oarece îndemânare grafică, a scris cu pixu': "FERICIRE", chiar din zona vertebrelor cervicale, urmărind curba toracică și oprindu-se acolo, pe la T6-T7. Cu aproximație, desigur.

Există evident și un mesaj care însoțește imaginea, patetic - gen: "Sa aveti o saptamana cu impliniri! Nu uitati sa va simtiti fericiti! Fericirea nu este o destinatie, este o calatorie"... ".
Și pentru cei care puteau cumva bănui că Udrea s-ar fi procopsit cu ceva obiceiuri de pușcăriași, există și un post-scriptum: "P.S. Nu este un tatuaj... Dar este un mesaj..."

Cineva, om deștept, a scris o carte - Acei bolnavi care ne guvernează - probabil că ar trebui să-l rugăm să o reediteze!

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră