#Colectiv | Un an. Ce se întâmplă acum cu Andrei Găluţ, singurul supravieţuitor al trupei Goodbye to Gravity

29 Oct 2016 | scris de Veronica Micu
#Colectiv | Un an. Ce se întâmplă acum cu Andrei Găluţ, singurul supravieţuitor al trupei Goodbye to Gravity

În urma incendiului devastator din clubul Colectiv, care a ucis 64 de persoane, Andrei Găluţ a suferit arsuri pe mâini, pe faţă şi pe umăr, dar şi arsuri ale căilor respiratorii. Tânărul a mai suferit arsuri şi pe alte părţi ale corpului, inclusiv în zona capului, dar cele de la mâna dreaptă au fost cele mai grave.

Apropiaţi ai solistului în vârstă de 32 de ani au declarat pentru News.ro că Andrei a fost supus unor noi intervenţii chirurgicale pentru refacerea pielii şi continuă recuperarea medicală pentru a-şi putea folosi mâna dreaptă.

”Andrei este în continuare în străinătate şi se mută dintr-o ţară în alta, în funcţie de locul în care se află clinicile la care trebuie să fie tratat. Evoluţia sa este bună şi stă mai bine şi cu moralul, merge la psiholog şi a devenit tot mai încrezător că va putea revenit acasă curând, poate de săbătorile de iarnă”, a spus un apropiat.

Citeşte şi:

STRIGĂTOR LA CER! Sorin Săraru a furat banii victimelor de la #Colectiv. Continuă, însă, să organizeze evenimente

#colectiv Claudiu Petre, EROUL din „clubul groazei“. A salvat doauă persoane înainte să fie răpus de flăcări

Exclusiv. Adolescentul în scaun cu rotile, salvat de prieteni din iadul de la #Colectiv: „Am simţit că nu o să mor acolo“

Conform acestuia, Andrei Găluţ şi-ar dori să fie prezent la comemorarea care va avea loc în faţa Clubului Colectiv la un an de la producerea tragediei: ”Îşi doreşte foarte mult să fie la comemorare, dar nu ştie dacă va primi permisiunea medicilor”.

În primvară, Andrei Găluţ a fost transferat, din spitalul Crucii Roşii din Beverwijk, Olanda, unde a suferit mai multe intervenţii chirurgicale, la o clinică privată din Germania, pentru recuperare fizică.

"Starea lui Andrei este relativ bună, având în vedere tot ceea ce s-a întâmplat. În acest moment, el este în Germania la o clinică de recuperare după trauma pe care a suferit-o şi se reface, i se aplică tot felul de proceduri de kinetoterapie, fizioterapie şi tot ceea ce înseamnă recuperarea îndeosebi a mâinii drepte, care a fost cel mai grav afectată. Medicii nu pot să aprecieze în acest moment cât va mai dura acest tratament, de la o zi la alta constată ce anume mai trebuie făcut şi nu pot să facă niciun fel de aprecieri privind durata acestuia", declara, în aprilie, Nicoleta Belean, cumnata artistului.

Mesaj pentru fani

Recent, pe pagina de Facebook a trupei Goodbye To Gravity a fost postat un clip nou pentru piesa "Heed the Call", dar şi un mesaj adresat fanilor.

”La aproape un an de la ultima postare de pe această pagină, revenim cu cel mai greu mesaj pe care l-am scris vreodată. Pe vremea aceasta, în 2015, formaţia Goodbye to Gravity se pregătea să lanseze noul disc, intitulat «Mantras of War». Trupa avea foarte multe planuri: să scoată cele mai ambiţioase videoclipuri din carieră, să ofere concerte excepţionale şi să plece într-un lung turneu naţional, urmat de primul turneu european. Cel mai mult conta muzica, iar băieţii voiau ca aceasta să ajungă la cât mai multă lume. Este din nou octombrie, un an mai târziu... Încă îi mai plângem pe cei pe care i-am pierdut şi ne amintim de ei şi de ceea ce au lăsat în urmă. «Heed the Call» este o piesă care trebuia să aibă o altă poveste. Videoclipul a fost iniţial filmat pentru a scoate în evidenţă energia pură care alimenta concertele formaţiei, precum şi devotamentul pe care cei cinci muzicieni îl arătau artei lor. Acum, atât melodia cât şi clipul au o însemnătate mai adâncă - ne amintesc de moştenirea nemuritoare a trupei şi ne arată că Goodbye to Gravity va fi mereu cu noi, în sufletele noastre”, este mesajul postat pe reţeaua de socializare.  

Din trupa Goodbye to Gravity făceau parte: Andrei Găluţ (solist), Alex Pascu (bas), Bogdan Lavinius Enache (tobe), Vlad Ţelea şi Mihai Alexandru (chitarişti). Albumul lor de debut intitulat "Goodbye to Gravity”, lansat în 2012, a fost numit "Cel mai bun album metal al anului 2012, iar în 30 octombrie 2015 trupa lansa cel de-al doilea album - "Mantras of War".

Chitariştii Vlad Ţelea şi Mihai Alexandru au murit în noaptea incendiului, alături de alţi 25 de oameni, în timp ce bateristul Bogdan Lavinius Enache a murit în 8 noiembrie, în aeronava care îl transporta la o clinică din Elveţia, iar Alex Pascu a decedat în 11 noiembrie, la un spital din Franţa.

LISTA CELOR 64 DE VICTIME DECEDATE ÎN URMA INCENDIULUI DIN CLUB COLECTIV

1. Mihai Alexandru, 34 de ani

2. Vlad Țelea, 37 de ani

3. Cătălina Ioniță, 34 de ani

4. Laurențiu Vârlan, 30 de ani

5. Adrian Rugină, 38 de ani

6. Marius Ștefan Rușitoru, 27 de ani

7. Monica Tănăsoiu, 35 de ani

8. Claudiu Petre, 35 de ani

9. Maria Ion, 38 de ani

10. Ștefan Hamed-Andrei, 15 ani

11. Alexandru Cătălin Simion, 40 de ani

12. Anda Ioana Epure, 31 de ani

13. Petre Andrei Bucă, 29 de ani

14. Mihaela Vieru, 31 de ani

15. Maria Vulcu, 30 de ani

16. Valentina Florea, 27 de ani

17. Carmen Irina (Karina) Oprița, 24 de ani

18. Matei Gabriel, 42 de ani

19. Radu Palada, 35 de ani

20. Nelu Tilie, 47 de ani

21. Diana Enache, 25 de ani

22. Nicoleta Baldovin, 25 de ani

23. Ioan Tripa, 45 de ani

24. Alexandru-Paul Georgescu, 23 de ani

25. Constantin Ignat, 40 de ani

26. Valentin Fieraru, 25 de ani

27. Simona Livia Stan, 27 de ani

28. Liliana Gheorghe, 25 de ani

29. Mimi Voicu, 31 de ani

30. Alexandra Matache, 26 de ani

31. Costel Cârlicean, 44 de ani

32. Andreea Chiriac (Beavy), 28 de ani

33. Ionuț Cosmin Popescu, 32 de ani

34. Daniel Ciobanu, 40 de ani

35. Ionuț Maior, 27 de ani

36. Tullia Ciotola, 20 de ani

37. Florin Cristian Popescu, 35 de ani

38. Adrian Popa, 29 de ani

39. Alex Chelba, 33 de ani

40. Andra Elena Toader, 30 de ani

41. Serian Mavi, 25 de ani

42. Ayberk Manci, 20 de ani

43. Alexandra Rădulescu, 26 de ani

44. Matei Alexandru, 26 de ani

45. Bogdan Enache, 41 de ani

46. Teodora Maftei, 36 de ani

47. Liviu Zaharescu, 25 de ani

48. Tudor Golu, 28 de ani

49. Elena Nițu, 18 ani

50. Vlăduț Roberto Andy, 19 ani

51. Alexandru Pascu, 33 de ani

52. Mădălina Strugaru, 29 de ani

53. Alex Aliman, 28 de ani

54. Claudiu Bogdan Istrate, 22 de ani

55. Loredana Dărescu, 29 de ani

56. Ioana Victoria Geambașu, 18 ani

57. Ana Albu, 37 de ani

58. Andreea Ștefan, 28 de ani

59. Alexandru Mihai Iancu, 25 de ani

60. Alexandru Hogea, 19 ani

61. Ioana Raluca Pănculescu, 36 de ani

62. Roxana Boghian, 26 de ani

63. Cristian Mitroi, 30 de ani

64. Radu Sienerth, 22 de ani

Pe 30 octombrie 2016, la un an de la tragedie, va fi organizat un marş tăcut, în memoria celor care şi-au pierdut viaţa în seara fatală. Se va pleca de la Universitate catre Colectiv, unde se vor depune lumanari, flori şi va fi ţinut şi un monent de reculegere. Să nu-i uităm! Să fim#colectiv! #64.

 

 

 

 



Alte stiri din Actualitate

Ultima oră