A murit judecătoarea care l-a eliberat pe Omar Hayssam

20 Ian 2017 | scris de Gabriela Antoniu
A murit judecătoarea care l-a eliberat pe Omar Hayssam

Consiliul Superior al Magistraturii a anunţat vineri că Sofica Dumitraşcu, fostă judecătoare la Înalta Curte de  Casație și Justiție, a decedat.

Conducerea Institutului Clinic Fundeni a anunţat că Sofica Dumitraşcu a decedat  din cauza unei afecţiuni grave, diagnosticată şi apoi tratată timp de aproape trei luni în spital.

"Avocata Sofica Dumitraşcu a decedat, vineri, în secţia de terapie intensivă a Institutului Clinic Fundeni, decesul survenid secundar unei afecţiuni grave, diagnosticată şi apoi tratată timp de aproape trei luni în spital", a anunţat conducerea unităţii sanitare.

Verişoară cu Gigi Becali, Sofica Dumitraşcu este cea care, în aprilie 2006, a decis eliberarea pe motive medicale a omului de afaceri sirian Omar Hayssam, acuzat de răpirea jurnaliştilor români în Irak.

După eliberare, Hayssam a fugit din România, incident care a dus la demisia procurorului general de atunci, Ilie Botoș, și a șefilor serviciilor de informații, Radu Timofte-SRI şi Gheorghe Fulga-SIE.

Sofica Dumitrașcu a făcut parte și din completul de judecată care l-a condamnat pe Hayssam la 20 ani închisoare pentru răpirea jurnaliștilor români în Irak. În iulie 2013, Omar Hayssam a fost adus în țară și încarcerat.

Audiată acum doi ani ca martor în dosarul medicului Yassin, ea a declarat că nu l-a cunoscut nici pe doctor, nici pe Omar Hayssam şi nu a avut nicio legătură cu aceştia.

Întrebată despre decizia de eliberare a lui Hayssam pe care a luat-o la acea vreme, Sofica Dumitraşcu a precizat că "procesul a fost cu zece ani în urmă şi că nu are nimic de spus".

De asemenea, Sofica Dumitraşcu a făcut parte şi din completul care l-a achitat pe fostul premier Adrian Năstase în dosarul "Mătuşa Tamara".

În 2009, judecătoarea a promovat la Înalta Curte de Casație și Justiție, după care, 5 ani mai târziu, s-a pensionat. A activat apoi ca avocat, unul dintre clienții săi fiind Gigi Becali.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră