Care sunt cele mai poluate țări din Uniunea Europeană

22 Iun 2019 | scris de M.C.
Care sunt cele mai poluate țări din Uniunea Europeană

Poluarea aerului reprezintă, în prezent, cel mai mare risc pentru sănătate la nivel mondial, iar aceasta se estimează că va contribui la 7 milioane de decese premature în fiecare an, relevă "World Air Quality Report 2018 - Region & City PM2.5 Ranking", publicat în acest an de platforma IQAir.

De altfel, în rezumatul raportului se mai arată că aerul poluat reprezintă cea de-a patra cauză care duce la înregistrarea deceselor precoce şi, mai mult, împovărează economia globală cu un cost anual de 225 miliarde de dolari.

În acest context, una dintre ierarhiile prezentate în document în care se face referire la cele mai poluate ţări din lume, grupul statelor membre ale Uniunii Europene (UE) este deschis de Bulgaria (locul 24 - indice de poluare 25,82), urmată de Polonia (locul 29; indice 22,39), Croaţia (locul 30; indice 22,18), Cehia (locul 35; indice 20,18) şi România (locul 37; indice 18,65).

Totodată, la nivel general, Europa este reprezentată la poziţia 14 de Bosnia Herţegovina, cu un indice al poluării atmosferice cu particule în suspensie din aer, respectiv parametrul PM2,5, de 39,97 (nesănătos pentru persoane sensibile), urmată de Macedonia de Nord (locul 15) - indice 35,47 (poluare moderată) şi Kosovo (locul 19) - indice 30,40 (poluare moderată).

Topul mondial de pe platforma IQAir este condus de Bangladesh, cu un indice al poluării atmosferice cu particule în suspensie din aer, respectiv parametrul PM2,5, de 97,10 (nivel nesănătos), în 2018, la o populaţie totală de 166,368 de milioane de persoane.

Locurile următoare de pe podium sunt ocupate, în ordine, de Pakistan (indice de poluare de 74,27 şi o populaţie de 200,813 milioane de locuitori) şi India - indice 72,54 şi populaţie de 1,354 miliarde de locuitori.

În ceea ce priveşte topul oraşelor la nivel mondial, valabil pentru anul 2018, acesta este condus de Gurugram (India), cu 135,8 indice, Ghaziabad (India) - indice 135,2, respectiv Faisalabad (Pakistan) - indice 130,4.

De altfel, topul primelor zece oraşe este dominat de localităţi din India şi Pakistan, doar la locul 8 figurând Hotan din China, cu un indice de poluare a aerului de 116 de unităţi.

Conform raportului IQAir, printre oraşele enunţate în clasament, primele din Europa apar la poziţiile 92 (Lukavac din Bosnia Herţegovina, indice de poluare de 55,6), 102 (Zivinice - Bosnia Herţegovina, indice 54) şi 168 (Tetovo - Macedonia, indice 44,6).

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), poluarea atmosferică reprezintă cel mai mare risc legat de mediu pentru sănătatea umană în Uniunea Europeană (UE), iar anual acest tip de poluare cauzează moartea prematură a circa 400.000 de persoane.

Particulele în suspensie, dioxidul de azot şi ozonul de la nivelul solului constituie poluanţii atmosferici consideraţi răspunzători pentru cea mai mare parte dintre aceste decese premature.

Concentraţiile de particule fine (PM2,5), de dioxid de azot (NO2, emis de motoarele diesel) şi de ozon (O3) au scăzut uşor în aerul din Europa, potrivit cifrelor din 2015 pe care se bazează şi un studiu al Agenţiei Europene de Mediu (AEM).

Particulele în suspensie PM2,5, cu un diametru de 2,5 micrograme sau mai mici, sunt periculoase deoarece pot pătrunde foarte adânc în plămâni.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a stabilit un prag zilnic al calităţii aerului la 25 micrograme de PM2,5 în metrul cub de aer.

Alte stiri din Verde

Ultima oră