Un nou spaţiu în aer liber, Amfiteatrul de pe acoperișul Teatrului Naţional !

16 Mai 2018 | scris de Alex Revenco
Un nou spaţiu în aer liber, Amfiteatrul de pe acoperișul Teatrului Naţional ! Galerie foto (3)

Stagiunea estivală aduce în peisajul Capitalei un nou spațiu de joc în aer liber, care va purta denumirea Amfiteatru.

Acesta este situat pe acoperișul Teatrului Național ”I.L.Caragiale”, la cea mai înaltă cotă a clădirii, deasupra terasei care oferă o panorama unică a centrului Bucureștiului. Amfiteatrul va găzdui, pe lângă spectacole din repertoriul prezent şi de perspectivă al TNB, adaptate la condițiile acestui nou spațiu, reprezentații ale altor instituții interesate de închirierea acestui spațiu. Teatrul în aer liber al TNB poate oferi un cadru unic unor manifestări artistice dintre cele mai diverse, potrivite sezonului cald, din mai până în octombrie: spectacole de teatru, recitaluri, concerte, prezentări de modă, seri de jazz, one woman și one man show ș.a.

Nu în  ultimul rând,  în cadrul programului "Uşi deschise pentru toţi", actorii TNB sunt invitaţi să propună proiecte dedicate special acestui spaţiu care va funcționa în stagiunea estivală. Cu o capacitate de 299 de locuri, dispuse pe gradene în trepte, noul Amfiteatru are următoarele caracteristici : Construcția se află la cota +24.50 m/Corp A1.

La aceeasi cotă află următoarele spații : “Sala” propriuzisă, în suprafață de 431,56mp, 5 cabine pentru actori (93,33mp); Foaierul și spațiul regrupare actori (103,22mp) ; Cabinele tehnice pentru lumini și sunet (17,40mp)

*Spațiul de joc* are o  pardoseală din imitație de lemn, practică din punct de vedere fonic și mai adecvată pentru actul artistic, acoperită  cu covor de scenă. Nu există scenă supraînălțată, dar se pot instala practicabile. Spațiul nu are pod și nici culise: decorurile se pot fixa doar prin contra-greutăți.

Reflectoarele pentru *iluminatul scenic* sunt amplasate sub o copertină metalică semicilindrică cu diametru de 2m,  amplasată circular deasupra spațiului de joc.

Accesul publicului la AMFITEATRU se face pe la intrarea Sălii Mari, din foaierul de la parterul acestei săli, cu unul din cele 5 lifturi (3 în partea stângă şi 2 în dreapta) situate în partea din spate a foaierului, apăsând butonul pentru etajul 4, marcat cu inscripția ”Teatrul în aer liber”, sau, pe cele 2 scări aferente.

Fiind un spaţiu în aer liber, fără acoperiş, în caz de ploaie va funcţiona următoarea regulă:

     -dacă ploaia începe înaintea orei de începere, reprezentaţia se suspendă (fie se reprogramează, biletele rămânând valabile,  fie se restituie banii de bilete)

     -dacă ploaia începe în timpul reprezentaţiei, aceasta se suspendă, nefiind posibilă reprogramarea ei și nici rambursarea costului biletului.

Terasa de pe acoperișul TNB se află la 2 etaje (=47 de trepte) sub nivelul AMFITEATRULUI și poate fi accesată urcând direct din foaierul de la parterul Sălii Mari, cu unul din cele 5 lifturi (3 în partea stângă şi 2 în dreapta) situate în partea din spate a foaierului, apăsând butonul pentru etajul 3, marcat cu inscripția ”Cafeneaua în aer liber”, sau, pe cele 2 scări aferente.

Alte stiri din Teatru

Ultima oră