Teatrul Nottara, în turneu în Franţa

22 Apr 2015
Teatrul Nottara, în turneu în Franţa
În perioada sărbătorilor pascale Teatrul Nottara a fost prezent pe două importante scene din Franţa, cu una dintre apreciatele sale producţii.
La invitaţia Asociaţiei Franco-Române Scène et Danube, în parteneriat cu Compania franceză de teatru In Mobile şi Consulatul General al României la Lyon, Matrimoniale de Lia Bugnar, un spectacol semnat de Diana Lupescu s-a jucat la Grenoble, pe 14 aprilie, în moderna sală de tip studio a Teatrului Prémol şi, pe 15 aprilie, la sala mică a elegantului Teatru Célestins din Lyon.
Jucat în limba română, spectacolul Matrimoniale a beneficiat de supratitrare, astfel încât să poată fi savurat şi de audienţa de peste hotare. Publicul lyonez, la fel cu cel din Grenoble, a fost impresionat atât de povestea din piesă, de textul rostit în limba română (percepută ca fiind extrem de plăcută şi muzicală) cât şi de performanţa celor patru actori din distribuţie: Ada Navrot, Crenguţa Hariton, Lucian Ghimişi, Mihai Marinescu.  

Alte stiri din Teatru

Ultima oră