Să ne amintim de ei. Matei Alexandru - ziua hamal în Obor, seara la Naţional actor!

15 Apr 2019 | scris de Dănuț Deleanu
Să ne amintim de ei. Matei Alexandru - ziua hamal în Obor, seara la Naţional actor!

Poate numele în sine să nu aibă o mare reverberaţie în memoria domniilor voastre (chiar el se plângea că avea un aşa nume comun, că, de mule ori, altcineva îi ridica leafa, fiindcă îi chema la fel), însă chipul său imortalizat pe afişe sau în fotografie şi filmele în care l-aţi văzut vor aprinde licărul aducerilor aminte.

Asta măcar şi pentru faptul că a urcat pe scena Teatrului Naţional mai bine de jumătate de secol şi-a interpretat peste 40 de roluri în filme, începând cu „Ciulinii bărăganului” (1957).

Cine a văzut, de-a lungul vremii, comedia (naivă) „Un surâs în plină vară” şi-l aminteşte ca fiind Colae, fratele mai mare al inadaptatului Făniţă (Sebastian Papaiani).

Îl găsiţi apoi în sertăraşele colbuite de vreme ale amintirii în „Cartierul veseliei”, „Răscoala”, „Neamul Şoimăreştilor”, „Cerul începe la etajul III”, „Dumbrava minunată” (tatăl), „Stejarul” (Butuşină), „Niki Ardelean, colonel în rezervă”, etc.

În teatru a fost Nae Ipingescu („O noapte furtunoasă” de I.L.Caragiale, 1950), Chirică („Omul cu mârţoaga” de George Ciprian, 1956), Spirache („Titanic vals” de Tudor Muşatescu, 1960), George („Oameni şi şoareci” de John Steinbeck, 1965), Bogoiu („Jocul de-a vacanţa” de Mihail Sebastian, 1971), până la Duncan, regele Scoţiei („Macbeth” de W. Shakespeare, 2011), ultimul rol şi ultima piesă în care a jucat pe pământul oamenilor, deşi invitaţii să urce pe scenă a mai tot avut!

 Însă bătrân şi bolnav, topit de puteri şi sleit de vlagă, n-a mai putut să facă faţă. La al doilea spectacol cu Macbeth i s-a făcut rău şi l-a luat salvarea.

Până când Creatorul l-a sărutat pe frunte şi i-a închis ochii, n-a mai urcat pe scenă. A avut răgaz câţiva ani să-şi rememoreze viaţa şi să-şi pună ordine în gânduri, deşi memoria începea să-i joace feste şi să uite de la un minut la altul.

Viaţa? Dar viaţa în sine trăită de Matei Alexandru a bătut orice rol în care a jucat şi putea pune între paranteze multe scenarii de film!

S-a născut chiar în ziua de Crăciun a anului 1927, în comuna Goioasa, judeţul Bacău, într-o familie cu tatăl fost fruntaş liberal şi primar al comunei de baştină. De aici i s-au tras toate necazurile prin care a trecut în anii timpurii ai comunismului de la noi.

Pe când era elev în anul I de liceu la Bacău (1939), fascinat şi atras de „spectacolul” legionar (mai ales de salutul lor!), copilăreşte, a vrut să adere la Legiune. Ba mai mult, în vara anului 1947, fiind în vacanţă acasă, împreună cu un prieten a vopsit într-o noapte toate gardurile din comună cu îndemnul: „Jos comunismul care duce lumea în eroare!” Noroc că nu i-au prins.

După liceu, trimis la muncă pe şantierul Bumbeşti-Livezeni, a făcut o schiţă comică cu un coleg, pe care a prezentat-o în faţa muncitorilor. A avut mare succes şi a fost pentru prima dată când s-a gândit să facă teatru.

A dat examen la Iaşi şi-a reuşit, dar şi-a ascuns originea socială, declarând că tatăl este miner. În anul II de facultate, trebuind să dea detalii, a plecat la Bucureşti, pentru a se pierde urma dosarului. Dar şi acolo este trădat de un coleg şi dat afară, pe motiv că este fiu de chiabur.

Cum Charles Bronson a fost docher în port înainte de a deveni mare actor, aşa şi el, pentru a-şi câştiga existenţa, descărca saci cu cartofi în gară la Obor. Chemat la Securitate să dea declaraţii, a fost închis, a urmat un proces şi-a fost scăpat de cunoscutul romancier şi avocat Ionel Teodoreanu. Se înscrie din nou la Teatru, este dat din nou afară, arestat şi trimis în Moldova.

Dus la un post de jandarmi, profită de neatenţia securistului care-l escorta, îi fură pistolul, îl ameninţă, îl încuie într-o cameră şi trece Trotuşul înot. Scapă de cei care-l căutau, ascunde pistolul într-o şură şi cu un mărfar ajunge până la Ciceu (Harghita).

De acolo revine la Bucureşti şi este sfătuit de Ionel Teodoreanu să se predea. Este dus la Jilava şi ţinut închis un an şi jumătate. În primăvara anului 1953 este achitat şi, cu mari intervenţii, revine la Teatrul Naţional.

Dar liniştea nu durează prea mult. În 1956, după revoluţia din Ungaria, în fiecare întreprindere au fost date nişte exemple negative. De la Teatrul Naţional, el era exemplul negativ.

A fost trimis la Craiova unde, ceva timp, a făcut echipă cu Cozorici, Amza Pellea, Titi Rucăreanu. S-a întors apoi la Bucureşti, a făcut un memoriu, şi-a fost reangajat la „Naţional”. De atunci, n-a mai plecat de acolo.

A jucat, an de an, în zeci de piese, în filme, în spectacole tv. Aceasta a fost viaţa lui: o luptă continuă pentru a fi pe scenă.

La 1 iulie 2014, bunul Dumnezeu a întins mâna şi-a adunat în pumni sufletul robului său Matei Alexandru, după 86 de ani pământeni, trăiţi când mai bine, când mai rău.

A plecat spre cerul Domnului cu gândul că, dacă măcar un om îşi va aduce minte din când în când de el, nu i-a fost în zadar zbuciumata viaţă! Acum, poate e doar pulbere de stele! Dumnezeu să te odihnească în pace, maestre! Îţi mulţumim pentru tot!

 

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Teatru

Ultima oră